"Cei trei w" sunt suita de trei litere tipărită cel mai des în lume. La finele anilor 80, fizicianul britanic Tim Berners-Lee şi belgianul Robert Cailliau, amândoi cercetători la Consiliul European pentru Cercetări Nucleare (CERN) din Geneva, au avut ideea de a crea o reţea globală de informaţii. Internetul exista însă deja. Cercetãtorii din toatã lumea erau demult interconectaţi. Dar, povesteşte Robert Cailliau:
"Aveam nevoie de un standard unitar care nu exista pe atunci. Erau deja o serie de date accesibile în plan internaţional, dar, în funcţie de domeniul de interes, aveaţi mereu nevoie de alte terminale, coduri, parole, trebuia, de asemenea, să achitaţi diverse taxe de acces. Sistemul de conexiune era juxtapus”, aminteşte Robert Cailliau.
Un standard unitar
Astfel, marea provocare pentru viitor le era clară cercetătorilor – inventarea unui system comun pentru schimbul de date.
“Am avut ideea de a crea un sistem în care puteau fi găsite documente şi link-uri, adică trimiteri la alte documente. Tim Berners-Lee a optat ca infrastructură pentru internet, deoarece acesta era cel mai răspândit în mediul academic. Iar numele world wide web fusese ales încă înaintea apariţiei primului prototip al noului sistem, deoarece ideea era tocmai accea a accesului la informaţii de pretutindeni. Astfel, era clar că noua reţea avea să fie globală”.
Utilizare facilă
În 1989, Berners-Lee începea să scrie programele informatice corespunzătoare care se bazau pe un hypertext cu ajutorul căruia utilizatorul putea fi condus, fără să trebuiască să recurgă la comenzi complicate, de la un text la altul. Cu ajutorul browser-ului puteau fi accesate şi texte stocate pe server-uri situate la mare distanţă. Idei similare existaseră deja, aminteşte Cailliau, dar :
“diferenţa consta în modul extrem de simplu de utilizare. Oamenii puteau găsi foarte uşor o pagină în reţea. Puteau citi orice doreau. Puteau ajunge la alt text printr-un singur clic. Puteau hoinări nestingheriţi printr-un univers imens de documente”.
Sistem unitar de adrese
În plus, pentru prima oară apărea un sistem clar de adrese, pe care fiecare utilizator al internetului în aplică astăzi de la sine.
În final, Berners-Lee a facilitat cu ajutorul programelor sale de software stocarea unor întregi baze de date în internet cu un efort minim.
“Lucrul acesta nu este cunoscut, dar a fost foarte important ca web-ul să capete volum. La o bibliotecă slabă nu apelează nimeni cu plăcere. Şi dacă lumea n-ar fi intrat în web, nu s-ar mai fi găsit nici amatori care să contribuie la consolidarea sistemului adăugându-şi propriile documente. Era cumva dilema oului şi a găinii”, explică fizicianul Belgian, Robert Cailliau.
Acum exact 15 ani, Consiliul European pentru Cercetări Nucleare a introdus sistemul world wide web în internet. Gratis, condiţionat doar de copyright. Pentru că cercetătorii erau interesaţi doar de un standard unitar, de accesul universal la internet şi nu de obţinerea unor profituri.
Iată cum se explică imensul succes al world wide web în internet.
Sursa: Deutsche Welle
Pascal Lechler/Ana-Maria Tighineanu
