Trimite e-mail | Printeaza
Economie
01.05.2008

FMI: Pe măsură ce impactul secetei se reduce, acţiunile BNM vor duce la restabilirea rapidă a stabilităţii preţurilor

Experţii FMI Nikoloz Gigineişvili şi Johan Mathisen menţionează într-un comentariu că problema inflaţiei constă în surplusul de bani în economie. Astfel, pe parcursul anului trecut volumul banilor a crescut la o rată fenomenală de 40% şi a depăşit 27 miliarde de lei. „Dată fiind o creştere economică mai lentă în urma secetei, aceasta înseamnă că bani sunt mulţi, iar bunuri – prea puţine. În aceste circumstanţe, nu este de mirare că au crescut preţurile, iar Moldova importă tot mai multe bunuri din străinătate pentru a compensa insuficienţa lor”, se arată în comentariul experţilor FMI.În această situaţie, Banca Naţională a Moldovei şi Guvernul Moldovei trebuie creeze aşa condiţii, ca oamenii să prefere să nu cheltuie banii, ci să facă economii. Astfel, politica monetară promovată poate contribui la reducerea volumului banilor în economie, în particular prin manevrarea ratelor de dobânzilor la credite. Aceste măsuri ar face mai costisitoare împrumuturile contractate pentru satisfacerea unor scopuri nelegate de producere şi ar încuraja populaţia să acumuleze economii.Potrivit experţilor FMI, în Moldova aceasta ar însemna că majorarea ratelor dobânzilor constituie prima linie a apărării împotriva impactului secundar al majorării preţurilor la produsele alimentare. Cea de-a doua linie a apărării este prevenirea speculaţiilor împotriva monedei naţionale. La moment, este extrem de profitabil de contractat credite cu o rată a dobânzii joasă în străinătate şi de a le plasa la o rată a dobânzii înaltă în Moldova. Pentru a preveni astfel de speculaţii, Banca Naţională taxează astfel de operaţiuni prin impunerea unor cerinţe privind rezervele obligatorii ale băncilor comerciale. „Acest tip de abordare s-a bucurat de succes atât în Europa, cât şi în Moldova. La începutul anului 2007, inflaţia a înregistrat o rată de descreştere rapidă, în timp ce BNM a majorat rata de bază în conformitate cu practicile internaţionale avansate. Pe măsură ce impactul secetei începe să se reducă, acţiunile hotărâte ale BNM vor duce la restabilirea rapidă a stabilităţii preţurilor”, mai notează experţii Nikoloz Gigineişvili şi Johan Mathisen.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus