Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
07.05.2008

Comisia Europeană a lansat un nou instrument de investiţii pentru ţările vecine cu UE

Comisia Europeană a lansat un nou instrument de investiţii pentru ţările vecine cu UE
La 6 mai a intrat în vigoare noul Instrument Investiţional pentru Vecinătate (Neighbourhood Investment Facility, NIF), prin intermediul căruia Comisia Europeană intenţionează să aloce 700 mil. euro până în anul 2013. Precum a comunicat Comisia Europeană , NIF este un instrument de atragere a mijloacelor financiare suplimentare pentru finanţarea proiectelor din domeniul dezvoltării infrastructurii, energetcii, trasportului şi protecţiei mediului. Totodată, NIF ar putea sprijini dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi a proiectelor din domeniul social. Se prevede că datorită acestui mecanism ţările învecinate cu UE vor putea veneficia de credite în valoare totală de până la 5-6 mlrd. euro. Beneficiarii fondurilor vor fi ţările care au semnat cu UE Planuri de acţiui în cadrul Politicii Europene de Vecinătate – Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Egipt, Iordania, Liban, Maroc, Moldova, Teritoriile Autonome Palestiniene, Tunis şi Ucraina. Totodată, şi alte state, ce intră în sfera de acţiune a Politicii Europene de Vecinătate vor putea beneficia de granturi din partea UE pentru proiectele transfrontaliere şi regionale, faţă de care UE sau patenerii săi din cadrul PEV vor avea un interes deosebit.Comisia Europeană deja a locat 100 mil. euro din cei 700 mil. euro, ce constituie bugetul noului instrument. NIF este deschis pentru aportul tuturor statelor membre UE, astfel, că mijloacele financiare vor putea fi acumulate într-un singur centru şi eliberate pentru necesităţile ţărilor-partenere.În 2008 în bugetul Instrumentului vor fi alocate mijloace financiare din partea Germaniei ( 10 mil. euro), Italia (1 mil. euro ) şi Suedia (1 mil. euro). De asemenea, se aşteaptă ca în timpul apropiat să-şi anunţe contribuţia şi alte ţări-membre ale UE. „Cu ajutorul acestui Instrument investiţional, noi nu doar vom contribui la dezvoltarea infracstructurii energetice şi de transport dintre UE şi vecinii noştri, dar şi ne vom concentra atenţia asupra provocărilor ecologice comune, ca utilizarea energiei regenerabile şi depoluarea apelor din Mările Neagră şi Mediteraneană”, a declarat Comisarul european pentru relaţii externe şi Politica Europeană de Vecinătate Benita Ferrero-Waldner, comentând lansarea proiectului.„NIF este o iniţiativă cu adevărat europeană. Salut primele contribuţii ale Germaniei, Italiei şi Siediei şi incurajez celelalte state-membre să utilizeze acest instrument, pentru a-şi direcţiona suportul său spre investiţii-cheie din vecinătatea noastră apropiată”, a adăugat Benita Ferrero-Waldner.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus