Trimite e-mail | Printeaza
Politic
11.05.2008

Traian Băsescu: Declaraţia despre Ucraina şi Transnistria a fost interpretată forţat

Preşedintele României Traian Băsescu a declarat sâmbătă în cadrul unei emisiuni la TVR1 că afirmaţiile sale privind Ucraina, Transnistria şi Republica Moldova au fost interpretate forţat, deoarece el a vorbit despre reorganizarea administrativă a fostei URSS şi nu s-a referit la revendicări teritoriale.

„Eu am vorbit de reorganizarea administrativă care a avut loc în fosta URSS şi nicidecum despre revendicări teritoriale. Nu putem contrazice realităţile reorganizării teritoriale a fostului URSS, cum nu putem contrazice realităţile reorganizării teritoriale a României din '68, da? Sunt lucruri care s-au făcut în interiorul unui stat, care atunci se numea Uniunea Sovietică”, a spus preşedintele României în cadrul emisiunii „De la Est la Vest” , difuzată sâmbătă, 10 mai, la postul public TVR1.

Anterior, în cadrul unei conferinţe organizate în aprilie de fundaţia Konrad Adenauer, Băsescu a spus că în Ucraina există voci – „nu la nivelul conducerii”, care cer ca „Transnistria să revină Ucrainei, dar uită să vorbească despre sudul Ucrainei, care să revină Moldovei”.

"Orice discuţie care vizează pe ton revendicativ această realitate a fostei Uniuni Sovietice este neproductivă, iar eu nu am avut o discuţie în sens revendicativ, ci am constatat un adevăr al reorganizării administrative", a notat Băsescu.

"Ceea ce a precizat preşedintele Putin nu a fost un lucru pe care nu l-a mai spus şi în alte ocazii referitor la revendicările asupra Crimeei. Eu am mai avut discuţii cu domnia sa, dar nu a făcut această declaraţie numai la Moscova. Şi, sincer să fiu, nu văd de ce ne agită orice declaraţie care vizează realităţi ale unui fost stat, ale Uniunii Sovietice. Nimeni, nici preşedintele Putin, nu a făcut decât constatativ acea declaraţie şi nicidecum revendicativ", a mai spus Traian Băsescu.

Întrebat dacă demonstraţia militară din Piaţa Roşie, desfăşurată la 9 mai, ar prezenta vreun semn de îngrijorare pentru România, Preşedintele a răspuns că demonstraaţia de la Moscova nu e adresată lumii, ci în primul rând ruşilor. “Din punct de vedere al oamenilor politici din statele Uniunii Europene sau al oamenilor politici americani, nu a existat nici o surpriză, dar pentru poporul rus a fost importantă acestă demonstraţie militară”.Referindu-se la convorbirile pe care le-a avut cu preşedintele Putin în cadrul summitul-ul NATO de la Bucureşti, Traian Băsescu menţionat: “Un lucru esenţial este că am decis împreună creşterea nivelului de cooperare pragmatică între cele două state. Fie că ne referim la tranzitul de energie electrică, fie ne referim la posibiliatea de a angaja direct contractul de furnizare a gazelor între România şi “Grazprom”. în viitorul apropiat, fie că ne referim la posibilitatea tranzitului pin portul de la Constanţa a ţiţeiului de la Novorossiisk, acestea sunt subiectele pe care le-am discutat şi nu văd de ce nu le-am putea face publice”.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus