Trimite e-mail | Printeaza
Economie
12.05.2008

Compania Lafarge Ciment Moldova şi-ar extinde capacitatea de producţi până la 1,2-1,4 mil mil. tone de ciment anual

În cadrul întrevederii cu premierul Zinaida Greceanîi, preşedintele Consiliului SA Lafarge Ciment Moldova, Philippe Questiaux a menţionat că  la finele lunii iunie curent urmează a fi pusă în funcţiune o nouă moară de ciment, iar producţia de ciment va fi majorată cu 20% pe parcursul următorilor doi ani. Totodată, Questiaux a declarat că în anul viitor, Lafarge Ciment Moldova intenţionează să instaleze utilaje suplimentare în vederea diversificării producţiei, astfel încât capacităţile de producţie s-ar putea ridica la 1,2 milioane sau chiar 1,4 milioane tone anual, în funcţie de diversitatea producţiei. Astfel, vânzările companiei ar atinge un indicator echivalent cu media din Franţa, de 400 de kilograme de ciment anual pe cap de locuitor.Preşedintele Consiliului SA Lafarge Ciment Moldova a informat că pînă la finele anului urmează a fi luată o decizie privind eventuala construcţie a unui cuptor de ciment suplimentar, dată fiind locaţia geografică avantajoasă pentru exporturi a fabricii din Rezina. Potrivit lui Questiaux, investiţia s-ar putea ridica la 150-200 de milioane de euro, iar decizia în acest sens urmează a fi luată până la finele anului curent. În alt context, Philippe Questiaux a declarat că Lafarge este dispusă să susţină eforturile Guvernului de îmbunătăţire a infrastructurii, apreciind, totodată, nivelul înalt de cooperare a companiei cu Guvernul moldovean pe parcursul a 10 ani. Questiaux a precizat, însă, că există anumite carenţe în relaţiile cu autorităţile publice locale, care pot fi însă soluţionate în interesul reciproc al partenerilor. Zinaida Greceanîi şi-a exprimat satisfacţia că reprezentanţii Lafarge Ciment SA împărtăşesc preocupările autorităţilor în legătură cu situaţia creată pe piaţa cimentului, deoarece în Republica Moldova se dezvoltă foarte rapid sectorul de construcţii, care are nevoie de materii prime.Precum a declarat anterior ministrul Economiei şi Comerţului Igor Dodon, în Moldova a apărut un deficit de ciment în volum de 350-400 mii tone deoarece Uzina de ciment din Râbniţa a redus  livrările pe piaţa internă (de la 61 mii tone în trimestril I al anului 2007 la 18 mii tone în aceeaşi perioadă a anului 2008), exportând în Rusia pănă la 95% din volumul total al producţiei. În acelaşi timp Lafarge Ciment Moldova nu este în stare să acopere necesităţile pieţei moldoveneşti, care constituie 1 mil. 350 mii tone.Potrivit lui Igor Dodon, cererea la ciment în ultimii ani a crescut considerabil din cauza boom-ului construcţiilor. Totodată, potrivit lui, creşterea preţurilor la ciment este pur speculativă, deoarece uzina producător nu a majorat preţul acestuia. Cimentul ca şi mai înainte este comercializat la un preţ de circa 1560 lei per tonă. Totodată, pe piaţă costul lui s-a majorat până la 2,4-3 mii lei din cauza intermediarilor. Igor Dodon a spus că Guvernul a adoptat decizia privind limitarea adaosului comercial la ciment până la 20%. Potrivit lui, această decizie este o măsură temporară, care poate fi anulată după majorarea producţiei cimentului în ţară. În afară de aceasta, Guvernul va examina posibilitatea stabilirii a unor facilităţi pentru import în ţară a clincherului. Igor Dodon a amintit de asemenea că există un investitor care este dispus să construiască în Moldova o uzină nouă de prodecere a cimentului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus