Conducătorul misiunii FMI în Moldova Graeme Justice a declarat marţi într-o conferinţă de presă că scopul de bază al misiunii, efectuate în perioada 7-21 mai, a fost evaluarea a patra a rezultatelor programului susţinut prin mecanismul de finanţare pentru creşterea economică şi reducerea sărăciei (PRGF). Misiunea a notat că, până în prezent, rezultatele realizării programului au fost pozitive. Perspectivele creşterii economice pentru anul 2008 sunt promiţătoare, în special dacă roada va fi bună. Potrivit lui Justice, în prezent se atestă un mare interes investiţional faţă de Moldova. Majoritatea investitorilor interesaţi de sectorul serviciilor şi agricultură.
Justice a menţionat că, potrivit prognozelor FMI, creşterea PIB al Moldovei în anul curent va constitui 6-7%, iar inflaţia nu va atinge indicele de o cifră.
Conducătorul misiunii FMI a precizat că este posibil ca creşterea PIB să fie mai mare, în funcţie de rezultatele sezonului agricol. S-a menţionat că în cea mai mare măsură fondul este îngrijorat de creşterea inflaţiei. Asemenea şocuri ca majorarea preţurilor la resursele energetice, interzicerea exportului vinurilor moldoveneşti în Rusia, creşterea globală a preţurilor, şi în special seceta din anul trecut, au condus la creşterea inflaţiei. Potrivit lui Justice, chiar dacă nu luăm în calcul creşterea preţurilor la mărfurile alimentare şi resursele energetice, inflaţia de bază creşte, deaceea scopul principal este neadmiterea creşterii indicelui dat. Potrivit lui, deşi în anul acesta este ireal un nivel al inflaţiei sub 10%, nu sunt motive să nu ne aşteptăm la reducerea nivelului inflaţiei în semestrul doi al anului curent. În opinia reprezentanţilor FMI, pentru aceasta autorităţile ţării trebuie să promoveze o politică fiscală raţionalăTotodată, misiunea împărtăşeşte îngrijorarea guvernului privind impactul majorării preţurilor la produsele alimentare şi resursele energetice asupra economiei ţării. Misiunea şi Guvernul au discutat măsuri pentru reducerea presiunilor inflaţioniste asupra economiei şi pentru micşorarea deficitului operaţiunilor curente ce constituie 17% din PIB. Aceste aspecte sunt reflectate în Memorandumul actualizat privind politicile economice şi financiare (MPEF) pentru lunile rămase ale anului 2008. Acest acord, aşa cum se obişnuieşte, va fi examinat de conducerea FMI, după care va fi prezentat directorilor executivi ai FMI pentru examinare. PRGF este mecanismul de creditare al FMI cu regim preferenţial pentru statele cu venit mic. Rata dobânzii pentru creditele în baza PRGF constituie 0,5 la sută anual. Creditele se oferă pe un termen de 10 ani, cu o perioadă de graţie de 5,5 ani. Programul PRGF cu Moldova presupune acordarea unui credit de circa 174 mil. de dolari SUA, din care au fost deja debursate circa 124 mil. de dolari SUA.