Potrivit Ministerului Reintegrării, rezultatele reuniunii mediatorilor si observatorilor in procesul de reglementare a conflictului transnistrean, care a avut loc recent in orasul finlandez Helsinki si perspectivele reluarii negocierilor in formatul “5+2" au fost abordate in cadrul intalnirii ministrului Reintegrarii Vasilii Sova cu Reprezentantul special al UE pentru Republica Moldova Kalman Mizsei, aflat in vizita; la Chisinau.
Demnitarul european a reiterat vointa institutiilor europene de a sprijini si in continuare procesul de solutionare a problemei transnistrene, inclusiv a masurilor de intarire a increderii si relansarii negocierilor cu participarea tuturor actorilor implicati. A fost confirmata disponibilitatea UE de a acorda asistenta necesara pentru implementarea proiectelor convenite intre Chisinau si Tiraspol care au menirea de a contribui la reglementarea durabila a diferendului transnistrean si la reconstructia in faza de post-conflict a Republicii Moldova.