Trimite e-mail | Printeaza
Economie
19.06.2008Opoziţia parlamentară cere explicaţii Guvernului privind creşterea inflaţiei
Joi, 19 iunie, în cadrul şedinţei plenare a Parlamentului, preşedintele Partidului Social Democrat deputatul Dumitru Braghiş a solicitat Guvernului Republicii Moldova să prezinte în faţa deputaţilor un raport despre situaţia cu privire la majorarea preţurilor şi măsurile întreprinse de Executiv pentru protecţia păturilor vulnerabile în faţa avalanşei de preţuri. Braghiş a cerut, de asemenea, Executivului să anunţe care sunt măsurile întreprinse de guvern pentru prevenirea sărăcirii în continuare a populaţiei şi, întâi de toate, a pensionarilor şi familiilor cu venituri mici. Deputatul a solicitat guvernului să vină în Parlament cu propuneri concrete privind majorarea bugetului de susţinere socială a populaţiei, extinderea categoriilor de beneficiari ai compensaţiilor nominative şi de ajutoare sociale. „În ultimul timp creşte alarmant numărul cetăţenilor care nu pot face faţă preţurilor, fiind la limita sărăciei şi a foametei. Guvernul, însă, ne declară că „preţurile au revenit la normal”. Poate ar fi cazul să spunem tuturor cetăţenilor de la care magazine procură membrii guvernului produse, pentru că în magazinele de unde procură cetăţenii preţurile sunt usturătoare”, a declarat Braghiş.Preşedintele PSD a îndemnat guvernul să renunţe la mecanismele administrative de stopare a inflaţiei, care s-au dovedit a fi ineficiente şi conduc doar la scăderea puterii cu cumpărare a cetăţenilor, şi să propună mecanisme economice de redresare a situaţiei, care să asigure atât sporirea veniturilor populaţiei, cît şi crearea de noi locuri de muncă. „Aplicarea mecanismelor administrative de stopare a creşterii inflaţiei este calea cea mai uşoară. Aceasta însă sugrumă economia, nu-i permite să se dezvolte, iar în consecinţă, determină sărăcirea în continuare a populaţiei şi stimulează exodul cetăţenilor peste hotare”, a declarat Dumitru Braghiş.Parlamentul a decis să examineze propunerea deputatului Dumitru Braghiş în cadrul Biroului Permanent al Legislativului, pentru a identifica şi posibile modsalităţi de intervenţie din partea legislativului. Totodată, miercuri, în cadrul unei mese rotunde cu ziariştii, guvernatorul Băncii Naţionale Leonid Talmaci a negat faptul că BNM ar duce o politică de apreciere a leului. „Nu se poate afirma că BNM duce o politică completamente de apreciere a leului. Este o politică valutară adecvată la ceea ce se întâmplă”, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale Leonid Talmaci, în cadrul unei mese rotunde cu ziariştii. Potrivit lui Talmaci, aprecierea leului are loc din cauza presiunii puternice exercitate pe piaţa valutară, care, la rândul său, este determinată de exporturi, investiţiile directe străine şi remitenţele. Talmaci a spus că remitenţele creează cele mai mari probleme, ce duc la aprecierea cursului leului şi la creşterea importurilor. Guvernatorul a explicat că Banca Naţională intervine pe piaţa valutară doar atunci când au loc schimbări bruşte pe piaţa valutară, pentru a nu admite dezechilibre. „BNM cumpără surplusul de valută pe piaţă, valuta pe care nu doreşte să o cumpere nimeni. Adică BNM este ultima verigă. Dar nu în toate cazurile, doar atunci când consideră că este necesar”, a mai spus Leonid Talmaci, precizând că BNM nu alege ce valută să cumpere. De asemenea, Talmaci a spus că Banca Naţională nu va majora deocamdată norma rezervelor obligatorii. El a precizat că e posibil ca BNM să mai intervină la modificarea ratei de bază de refinanţare, în cadrul în care se vor menţine tendinţele de creştre a inflaţiei. Talmaci şi-a experimat speranţa că în vara anului curent în Moldova va fi o inflaţie foarte joasă, ba chiar va fi înregistrată o deflaţie. Totodată, el menţionat că există factori externi, care influenţează inevitabil şi nivelul inflaţiei în Moldova, aceştia fiind creşterera preţurilor la petrol, gaze şi produsele alimentare la nivel global. Întrebat dacă recenta majorare a normei rezervelor obligatorii nu va afecta sectorul real şi volumul de credite acordat de băncile comerciale, Guvernatorul BNM a răspuns că nu poate exista vreo îngrijorare în acest sens. El a precizat că acea cantitate de bani depusă pe conturile BNM poate fi utilzată de băncile comerciale pentru operaţiuni curente, aceste mijloace nu sunt îngheţate, ele constituind doar o garanţie pentru bănci în caz de situaţii neprevăzute. Totodată, el a menţionat că pentru mijloacele păstrate depuse de bănci, BNM acordă o rată de 2%. „Banca Naţională nu foloseşte aceste rezerve, ea nu are nevoie de aceşti bani. Dacă va ava nevoie de mijloace, ea poate face emisiuni. Pur şi simplu aceşti bani se abat de la piaţă în scopul reducerii inflaţiei”, a spus guvernatorul. În altă ordine de idei, el a sugerat că agenţii economici ar trebui să-şi formeze şi să menţină la fel a băncile comerciale nişte fonduri de rezervă. „De ce numai băncile comerciale trebuie să facă acest lucru”, s-a întrebat Leonid Talmaci. Potrivit lui, nu există vreo problema în acordarea creditelor de către bănci, dimpotrivă, statisticile arată o creştere a volumului de creditare de către sectorul bancar din Moldova. „Astfel, numai în perioada 1-10 iunie curent, volumul creditelor acordate de bănci a crescut cu 30%”, a spus guvernatorul BNM. Potrivit lui, nu este problemă în acordarea creditelor, mijloace sunt suficiente, ci problema este că agenţii economici nu pot prezenta proiecte viabile pentru a fi creditate. Mai mult, Leonid Talmaci a spus că în urma majorării rezervelor obligatorii, ratingul de creditare al Moldovei ar putea creşte. „Dacă cineva spune că nu poate obţine credit, aceasta nu înseamnă că această persoană are dreptul să primească acest credit. În primul rând el nu are un proiect viabil, dar face gălăgie că nu i se acordă credit. Este iraţional ca băncile să atragă depozite şi să nu acorde credite, aceasta este activitatea lor de bază”, a spus Talmaci. Potrivit lui, majorarea recentă a normelor rezervelor obligatorii a fost o măsură lejeră din partea BNM.
Comentarii (0)