Trimite e-mail | Printeaza
Politic
26.06.2008

Uniunea Europeană şi-a confirmat interesul activ faţă de Moldova

Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a primit o scrisoare comună semnată de Jose Manuel Barroso, Preşedintele Comisiei Europene, şi Danilo Türk, Preşedintele Republicii Slovenia, ţară deţinătoare a Preşedinţiei la Consiliului Uniunii Europene.

De notat că scrisoarea vine la o zi de la prezentarea publică de către preşedintele Voronin a Proiectului privind poziţia Moldovei vizavi de conţinutul noului acord cu Uniunea Europeană şi la trei zile de la după discuţia telefonică pe care Voronin a avut-o cu Înaltul reprezentant al UE pentru politică externă şi de securitate, Javier Solana. Potrivit serviciului de presă al Preşedinţiei de la Chişinău, în mesajul celor doi înalţi oficiali europeni se arată că Uniunea Europeană manifestă un interes activ faţă de Republica Moldova în contextul Politicii Europene de Vecinătate şi în baza Acordului de Parteneriat şi Cooperare Uniunea Europeană – Republica Moldova, inclusiv prin eforturile de soluţionare a diferendului transnistrean. Toate statele membre ale UE, precum şi Comisia Europeană au subscris la această politică, se menţionează în scrisoare.

„În context dorim, de asemenea, să reafirmăm principiul de bază al respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în cadrul hotarelor sale recunoscute pe plan internaţional. Acest fapt corespunde principiilor Actului Final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Helsinki, precum şi ale Articolului 11 al Tratatului privind Uniunea Europeană”, - se spune în mesaj.

Jose Manuel Barroso şi Danilo Türk subliniază faptul că pe parcursul anului trecut au fost atinse progrese semnificative în relaţiile Uniunea Europeană – Republica Moldova, inclusiv negocierea şi întrarea în vigoare a Acordurilor de facilitare a regimului de vize şi de readmisie, crearea Centrului Comun de Vize, acordarea Preferinţelor Comerciale Autonome, precum şi sporirea asistenţei oferite de UE ţării noastre. „Precum aţi subliniat în cadrul recentei vizite la Bruxelles, aceste realizări reprezintă beneficii tangibile pentru Republica Moldova şi pentru cetăţenii ei într-un vast ansamblu de domenii. Progresele persistente în implementarea reformelor de pe agenda Republicii Moldova, axate pe Planul de Acţiuni moldo-comunitar din cadrul Politicii Europene de Vecinătate, vor contribui la menţinerea şi consolidarea acestor beneficii”, conchid Preşedintele Comisiei Europene şi Preşedintele Republicii Slovenia.

Scrisoarea vine la trei zile după discuţia telefonică pe care Voronin a avut-o cu Înaltul reprezentant al UE pentru politică externă şi de securitate, Javier Solana, convorbire purtată la iniţiativa oficialului european, în cadrul căreia preşedintele moldovean i-a solicitat ca subiectul transnistrean să fie discutat la summitul UE-Rusia de joi şi vineri.Amintim că Proiectul privind poziţia Republicii Moldova vizavi de conţinutul noului acord cu Uniunea Europeană a fost prezentat miercuri, în cadrul şedinţei Comisiei Naţionale pentru Intergrare Europeană . Preşedintele a accentuat că autorităţile moldoveneşti trebuie să solicite Comisiei Europene să examineze cât mai urgent această problemă, nu mai târziu de primăvara anului 2009. În acelaşi timp, Voronin a accentuat faptul că, din punctul de vedere al problemelor de reintegrare a ţării, Moldova a ales calea integrării europeane care nu prevede aderarea la NATO. Totodată, el a menţionat că nu este nevoie să insistăm asupra stabilirii vreunor termene de aderare. „Dacă aceste reforme vor fi reuşite, dacă vom avansa, dacă succesele noastre vor fi apreciate adecvat de către partenerii noştri europeni, Moldova, în calitatea sa de ţară europeană, va putea, la o anumită etapă, să facă uz de dreptul său stipulat în articolul 34 al Acordului european şi să depună cererea de aderare la Uniunea Europeană”, a afirmat şeful statului.

Şeful statului a evidenţiat 5 momente esenţiale, care în opinia părţii moldoveneşti, urmează să fie oglindite în acest acord – obţinerea de către Moldova a regimului de comerţ liber profund cu Uniunea Europeană; a regimului de vize liber cu Uniunea Europeană; perspectiva obţinerii de către Republica Moldova a calităţii de membru al UE; denumirea noului acord şi termenul începerii negocierilor cu UE asupra conţinutului acestuia.

În cadrul convorbirii telefonice, Vladimir Voronin şi Javier Solana au discutat despre ultimele evoluţii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, precum şi despre rezultatele celor câteva întâlniri importante care au avut loc în ultimile săptămâni între oficiali de la Chişinău şi de la Moscova, toate cu conotaţii în planul reglementării transnistrene. Printre acestea se numără întâlnirea din 6 iunie din cadrul summitului CSI de la Sankt Petersburg dintre preşedintele moldovean şi noul lider de la Kremlin, Dmitri Medvedev, recenta vizită la Chişinău a secretarului adjunct al Consiliului Suprem de Securitate din Rusia, Iuri Zubakov, şi vizita prim-ministrului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, la Moscova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus