Ioan Sturza, „creierul“ vânzării Rompetrol - tranzacţie care l-a făcut pe Dinu Patriciu cel mai bogat român -, are „fir roşu“ cu Moscova. Acest lucru îl recomandă ca membru al grupului de iniţiativă care negociază cu discreţie accesul României în proiectul Southstream. „Afacerile mari se fac în linişte, nu la TV“, recunoaşte Sturza în interviul acordat EVZ, primul după trei ani de tăcere.
După Dinu Patriciu, Ioan Sturza este cel mai important om din Rompetrol. Fost premier al Republicii Moldova în perioada „romantică“ a politicii de peste Prut şi purtător al blazonului Sturzeştilor, managerul de 48 de ani al Rompetrol este omul-cheie al miliardarului român. El poate avea un rol decisiv şi în marile proiecte care implică România: negociază intrarea ţării noastre în South Stream şi poate facilita „legăturile directe“ cu Moscova.
Vânzarea celei mai mari afaceri private din România (anul trecut, 75% din Rompetrol a intrat în proprietatea KazMunaiGaz pentru 2,7 miliarde de dolari - n.r.) a fost gândită de el, iar integrarea companiei Rompetrol în KazMunaiGaz (KMG) este următoarea sarcină pe care o are.
Vicepreşedintele Rompetrol a salvat compania petrolieră de la o prăbuşire pe care nimeni nu o anticipa. A venit cu o strategie diferită de cea a lui Dinu Patriciu şi a avut câştig de cauză.
Interviul acordat EVZ vine după mai mult de trei ani de la ultima apariţie în presă. „Cred că averile mari se fac în linişte, nu la TV“, este de părere Sturza, managerul care a intrat în Rompetrol în 2002. De la preşedinte de bancă în Republica Moldova, la administrarea celei mai mari afacerilor cu sucuri şi conserve de peste Prut, Sturza este printre cei mai bogaţi oameni din Basarabia. EVZ: Ce înseamnă şi ce presupune integrarea companiei Rompetrol în KMG?Ioan Sturza: Această tranzacţie este ceva aparte: nu se încadrează în canoanele clasice ale achiziţiilor. Pe de-o parte, avem o companie dinamică, antreprenorială, pe de alta, o companie care, deşi a avut în ultimii ani un management profesionist şi intrări la bursa londoneză, este tot o companie de stat. Încercăm să eliminăm această diferenţă. Mai există o problemă care ţine de cultura de business, pentru că acolo sunt manageri care vin din vechiul sistem şi mai păstrează amprenta economiei planificate. Pentru noi însă, Kazahstanul este o oportunitate de a ne extinde în zona Asiei Centrale, deoarece banii cei mulţi nu se fac pe pieţele mature, ci pe cele noi.
Şi ce se va întâmpla cu Rompetrol? Vor învăţa toţi angajaţii limba rusă? E firesc ca un acţionar cu 75% din companie să-şi integreze şi formal, şi informal subsidiara din România, dar integrarea se va face în primul rând la nivelul businessului. De exemplu, în domeniul logisticii vrem să integrăm cele două companii în operarea cu volumele de ţiţei şi produse, adică peste 10 milioane de tone. Asta presupune intrarea într-un ciclu unic al procedurilor de descărcare, încă rcare, a transportului maritim, a comercializării produselor. Pe platforma Rompetrol se va concentra tot tradingul cu petrol al KMG şi al companiilor afiliate. De aceea construim azi terminalul maritim petrolier, unul dintre cele mai mari la Marea Neagră.
Cât de mult vor conta diferenţele culturale în acest proces? Ca mentalitate, noi suntem foarte apropiaţi de ei. Cu toate astea, este nevoie de „translatori“ între cele două părţi nu atât pentru limbă, cât pentru emoţii. În timpul tranzacţiei cu KMG erau dezacorduri între români şi kazahi, chiar dacă toţi vorbeau în limba engleză, adică aceeaşi limbă. A trebuit să elimin aceste neînţelegeri dintre părţile care, deşi voiau acelaşi lucru, puneau alte emoţii în exprimarea lor. „Nimeni nu va putea elimina spiritul românesc din Rompetrol“
Va deveni Rompetrol o companie kazahă? Deşi este preluată de o companie străină, nimeni nu va putea elimina spiritul românesc din compania Rompetrol, decât odată cu ultimul român care va pleca de aici. Vor veni mulţi manageri kazahi să lucreze în România? Mulţi ar dori să vină aici, dar astăzi avem de-a face cu situaţia inversă, adică mulţi manageri din România vor pleca în Kazahstan. Ei au nevoie de mulţi ingineri, mai ales că au interesul să preia controlul unor mari zăcăminte de petrol care au fost exploatate mulţi ani de companiile străine. Din România vor pleca mii de specialişti în Kazahstan, iar mulţi vor fi recrutaţi din alte companii petroliere din România. Avem şi un program de aducere a inginerilor români din Orientul Mijlociu şi Africa.
Mulţi spuneau că Dinu Patriciu este păstrat de kazahi provizoriu ca preşedinte al companiei şi ar urma să fie înlocuit... Eu am o relaţie cu Dinu Patriciu mai profundă decât cea formală dată de ierarhie. Am recunoscut mereu poziţia lui de lider şi, dacă, la un moment dat, Dinu Patriciu va decide să plece din managementul Rompetrol sau chiar din acţionariat, eu voi accepta cu plăcere să merg cu dumnealui în alt proiect.
În cât timp estimaţi că se va finaliza această integrare? Cred că în Rompetrol s-a exagerat considerându-se perioada de tranziţie ca fiind una simplă. Va mai dura, dar nu mult pentru că acţionarii nu au timp pentru o eternă lună de miere. Oamenii se mai plictisesc, dar sperăm ca până la sfârşitul anului procedura formală să se realizeze. Mai puţin formal, va fi un proces de integrare la nesfârşit.
Cum au decurs negocierile cu KMG? Cine a făcut parte din echipa de negociere? Toate poveştile frumoase, cum este şi proiectul Rompetrol, în care managerii luau de acasă bani şi îi aduceau în companie, au un sfârşit. Rompetrol îşi epuizase resursele în termen de creştere, iar anul trecut ne-a fost clar că, fără o injecţie de capital, nu puteam face faţă pe piaţă.
Dar, acţionarii au ajuns la un punct în care trebuiau să decidă: ori atrăgeam capital masiv din piaţă, dar asta era practic imposibil pentru că aveau un nivel ridicat de îndatorare, ori atrăgeam un partener strategic care să aducă nu numai bani ci şi integrarea pe verticală: logistică, resurse de ţiţei, capacitate financiară. La acel moment erau doar doi potenţiali investitori în Rompetrol: fondurile de investiţii americane şi companiile naţionale petroliere care au „poftă“ de extindere şi sunt pregătite să plătească mult. Fondurile s-au prăbuşit în scurt timp şi, dacă făceam o înţelegere cu ele, probabil scaunul meu de la birou era astăzi bucăţi, iar Rompetrolul era tăiat şi vândut la fier vechi. În Rompetrol era o concurenţă internă între strategia lui Dinu Patriciu şi a mea, căci eu am sus- ţinut a doua opţiune. Cu fondurile americane se simţea confortabil şi Morgan Stanley - consultantul nostru (consultantul KMG era ABN Amro - n.r.), iar companiile naţionale au căzut în sarcina mea. Eu am negociat cu mai multe companii, nu doar cu kazahii, inclusiv cu una dintre cele mai mari companii petroliere din lume. Au fost la început zece companii, apoi au rămas patru şi, în final, două, între care KMG şi un mare fond american care a intrat în probleme financiare apoi.
LEGĂTURI
Rompetrol are „fir roşu“ cu Moscova
Se vorbeşte des despre resursele kazahe pentru alimentarea conductelor transeuropene Nabucco şi South Stream. Ce proiect preferă kazahii?Niciun gazoduct nu este realizabil dacă nu ia în considerare gazul din Iran şi Turkmenistan. Ţările Caspice nu pot susţine singure un asemenea proiect. Mai fezabil este proiectul care trece şi prin Caucaz, Marea Neagră, Crimeea, România şi care este cu 1.000 de kilometri mai scurt (gazoductul Southstream - n.r.)
Dar România nu intră în acest proiect... Eh, dar noi lucrăm la acest lucru. Noi, adică un grup de iniţiativă (râde). Trebuie să înţelegeţi că toate afacerile pe care aparent le fac oamenii politici au în spate astfel de negocieri. Politicienii spun că, dacă au probleme cu un vecin, acesta trebuie ocolit de un gazoduct de exemplu, dar nu toate aceste idei sunt fezabile economic.
Aţi fost preferat pentru negocierile din cadrul vânzării Rompetrol pentru că aveaţi relaţii în spaţiul ex-sovietic şi cu Rusia? Dacă ai doar relaţii, poţi fi servit cu o cafea. Aici îţi trebuie „valoare adăugată“. Eu am fir roşu cu mulţi oameni din spaţiul ex-sovietic. Mulţi din România spun că au relaţii la Moscova, dar pot fi văzuţi doar în staţiile de metrou de acolo. Eu discut cu toţi şefii de companii petroliere din Rusia, inclusiv cu patronii lor politici. Oamenii de acolo s-au schimbat mult, nu mai sunt „directorii roşii“ de după 1990: vorbesc toţi limbi străine, beau vinuri de calitate, umblă în costume Armani şi preferă o viaţă aşezată. Rompetrol schimbă sigla Cum este conectat Rompetrol la Rusia? În primul rând la sursele energetice primare. Cumpărăm o parte din petrol de acolo, avem o structură bine plasată prin care facem analize şi cercetarea oportunităţilor de investiţii. Dacă v-ar solicita Călin Popescu- Tăriceanu, premierul român, să zicem, intermedierea relaţiei cu oamenii de afaceri ruşi, aţi face acest lucru? Cu plăcere, dar asta e de domeniul fantasticului, pentru că, pentru România, tot ce este peste Prut este văzut în cel mai bun caz cu neutralitate. Unii vor să ne strivească în îmbrăţişări, iar alţii ne văd ca pe fratele mai mic. Important este că noi avem experienţă cu fratele mare, ştim cum să ne acomodăm.
Ce planuri de investiţie are Rompetrol? Avem proiecte de investiţii între 5-6 miliarde de dolari, bani pe care urmează să-i folosim numai în achiziţii de rafinării în vestul Europei şi pentru reţele de benzinării. De asemenea, este posibil să existe inclusiv o reţea de benzinării Rompetrol în Kazahstan, dar cu un brand nou. Acum suntem într-un proces de reanalizare a brandului de retail Rompetrol, proces care a început înainte de vânzarea către KMG. Motivul ar fi că toate companiile mari au făcut acest pas, iar publicul fie nu mai vrea să vadă în numele companiei cuvântul „petrol“, fie unii nu mai vor să vadă în denumire particula „rom“. Este posibilă şi o schimbare a siglei, dar nu cum se aşteaptă unii să vadă sigla KMG.
Odată cu petrolul kazah care va trece prin Rompetrol, se vor ieftini carburanţii în România? Nu trebuie să aşteptăm nicio scădere spectaculoasă de preţ. Nimeni nu va subvenţiona consumatorul din România, pentru că aici avem de-a face cu condiţiile de piaţă bazate pe cerere şi ofertă.
CARTE DE VIZITĂ
Petrolist de viţă nobilă
Ioan Sturza îşi aminteşte râzând că a câştigat primii bani în liceu, când a deschis „o agenţie de turism clandestină şi, împreună cu un vecin şofer, făcea excursii cu copii la Chişinău“. A absolvit Facultatea de Economie la Universitatea de Stat „Lenin“ din Chişinău. În februarie 1999, Sturza este numit premier în Republica Moldova, dar nu stă în această funcţie decât până la finele anului, fiind demis pe motivele lipsei de strategie în administrarea sectorului energetic. „Cred că era o perioadă când în discuţiile neformale privind integrarea în UE eram percepuţi înaintea României. Deşi Radu Vasile ne invidia, nu eram decât o jucărie favorabilă a Occidentului, o iluzie de democratizare şi europenizare“, aminteşte el. Ioan Sturza spune că păstrează o relaţie strânsă cu ramura francezoelveţiană a Sturzeştilor. „Avem o tradiţie a reuniunilor de familie de peste 10 ani. Ne întâlnim la petreceri sau la bisericile din Iaşi ctitorite de Sturzeşti şi pe care noi le finanţăm“, spune managerul.
Sursa: Evenimentul zilei
