Discuţia despre deschiderea a două consulate româneşti la Cahul şi Bălţi va fi reluată, a anunţat luni ministrul moldovean de externe, Andrei Stratan, în cursul unei vizite la consulatul român de la Chişinău alături de omologul său român Lazăr Comănescu.
Şeful diplomaţiei moldovene a precizat că subiectul deschiderii consulatelor de la Cahul şi Bălţi "nu se condiţionează, ci se discută".
"Ne vom gândi pentru a găsi un viitor comun şi pentru a stabili care să fie procedura de activitate pe mai departe", a spus Stratan.
După aderarea României la UE, la 1 ianuarie 2007, odată cu introducerea, conform normelor europene, a obligativităţii vizelor pentru cetăţenii moldoveni, Consulatul României de la Chişinău a fost asaltat de un număr foarte mare de solicitanţi de vize, iar cozile uriaşe care se formau au devenit motiv de nemulţumire pentru populaţie şi subiect de presă.
Înfiinţarea "în curând" a două consulate româneşti temporare, pentru a uşura acordarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni ca urmare a aderării României la UE, a fost anunţată în ianuarie 2007 cu ocazia unei vizite la Chişinău a preşedintelui Traian Băsescu.
După numai două luni, la începutul lunii martie 2007, Chişinăul şi-a retras acordul dat pentru deschiderea celor două consulate româneşti de la Cahul şi Bălţi, în urma înrăutăţirii relaţiilor româno-moldovene. Mai mult, Guvernul de la Chişinău cerea comunităţii internaţionale să-şi folosească influenţa asupra României pentru ca Bucureştiul să nu se mai amestece în treburile Republicii Moldova. Bucureştiul era acuzat de politică duplicitară şi ameninţări la adresa statalităţii şi securităţii naţionale a Republicii Moldova pentru că autorităţile române ar fi exagerat numărul cererilor de acordare a cetăţeniei române depuse de moldoveni. Anunţul intervenea la câteva zile după ce Voronin lansase un nou atac la adresa României, în cadrul unei emisiuni difuzate de televiziunea NIT, când a spus că cetăţenia română este acordată forţat cetăţenilor Republicii Moldova şi că în toţi cei 15 ani, de la data declarării independenţei, Chişinăului i s-au impus oarecum obligatoriu standardele româneşti.
Confruntat cu refuzul autorităţilor moldovene de a deschide două noi consulate, Bucureştiul s-a văzut nevoit să caute o clădire mai spaţioasă pentru consulatul de la Chişinău. Aceasta a fost inaugurată în decembrie 2007, într-o perioadă de relaţii tensionate (Chişinăul tocmai expulzase doi diplomaţi români), de către fostul ministru de externe Adrian Cioroianu, care nu s-a bucurat, cu acea ocazie, de atenţia oficialilor moldoveni.
La noul consulat se preiau 640 de cereri pe zi, iar viza se primeşte în decurs de patru zile, a declarat luni consulul Ion Dicu. Totuşi, oamenii care aşteptau afară au declarat ziariştilor că lucrurile merg tot greu şi că în continuare sunt cozi. Consulatul a fost închis luni de la ora 15.00 "din motive tehnice", potrivit anunţului afişat la avizierul de afară. Semn al "dezgheţului" care se doreşte în relaţiile româno-moldovene, ministrul moldovean de externe Andrei Stratan a vizitat luni clădirea consulatului alături de omologul său român, Lazăr Comănescu, aflat în funcţie de aproape trei luni.
Andrei Stratan a mai anunţat la Consulatul României că în viitorul apropiat agenţi consulari de la Bucureşti se vor deplasa la Chişinău pe perioada verii pentru a acorda asistenţă consulară suplimentară şi pentru a ajuta la gestionarea fluxului de cetăţeni care depun cereri de viză.
Sursa: NewsIn
Adriana Tarus
Video TVR: Consulate româneşti la Cahul şi Bălţi?