Trimite e-mail | Printeaza
Politic
22.07.2008

NewsIn: Partidul Comunistilor din Republica Moldova, amenintat de sciziuni

Pe masura ce se apropie alegerile din 2009, in interiorul Partidului Comunistilor din Republica Moldova (PCRM) exista mari framantari, care sunt provocate nu de factorii externi, ci de politicile promovate de conducerea formatiunii, sustine un important lider de opinie de la Chisinau, Igor Botan.PCRM a castigat alegerile parlamentare in 2001 si cele din 2005 si chiar daca ratingul partidului este intr-o oarecare scadere, comunistii continua sa ramana principala forta politica, fiind creditata cu increderea populatiei si cu cele mai mari sanse la alegerile din primavara anului 2009, informeaza NewsIn.Intr-un studiu intitulat "Standardele democratice: pana sau dupa...", directorul Asociatiei pentru democratie participativa ADEPT Igor Botan semnaleaza ca PCRM ar putea fi amenintat de "rupturi" in randurile sale, atat pe segmentul de centru, cat si pe cel de stanga, promotori ai acestor "rupturi" urmand sa devina presedintele Parlamentului Marian Lupu si, respectiv, fostul premier Vasile Tarlev.Cei doi au un capital de imagine important si ocupa locul al doilea si respectiv al treilea la capitolul incredere a populatiei in sondajele realizate in ultimul an. Primul loc in aceste sondaje este in mod traditional detinut de presedintele Voronin, care este si presedinte al Partidului Comunistilor.Igor Botan sustine ca dupa congresul de modernizare al partidului din martie 2008 a fost scos de pe "carosabilul politic" fostul premier Vasile Tarlev, care si-a prezentat demisia si a infiintat organizatia neguvernamentala "Prietenii Rusiei in Moldova", iar acum declara, in interviuri acordate presei, ca ar mai dori sa fie premier.Rating-ul ex-premierului, al treilea dupa cel al sefului statului si al presedintelui Parlamentului, i-a alimentat ambitia de a se lansa cu un proiect propriu, care este privit cu suspiciune si considerat periculos pentru popularitatea PCRM. Consecintele unei eventuale asemenea rupturi pe linia "Prietenilor Rusiei in Moldova" ar aduce cu certitudine prejudicii mari PCRM.Pentru presedintele Voronin recucerirea "fiului ratacit" si confirmarea ca acesta mai este membru al echipei va fi o victorie. In schimb, ex-premierul va deveni o mare dezamagire pentru membrii grupului de initiativa al "Prietenilor Rusiei in Moldova", pentru totdeauna, sustine Igor Botan.Analistul mentioneaza si faptul ca dupa tensiunile din vara anului trecut dintre seful statului si presedintele Parlamentului, Marian Lupu, primul l-a promovat pe cel din urma in Comitetul Central (CC) al PCRM. Insa in mod surprinzator l-a lasat in afara Comisiei nationale pentru integrare europeana. Ultimul fapt poate fi un indiciu asupra intentiei presedintelui Voronin de a imobiliza ambitiile politice ale lui Marian Lupu, promovind-l in CC si blocindu-i calea de participare la elaborari de ordin strategic. Totusi, lui Marian Lupu ii ramane destul camp de manevre politice.Pentru ca are al doilea rating de incredere si un potential de crestere impunator, blocarea lui Marian Lupu ar putea cauza o ruptura dinspre centru, simetrica oarecum cu cea din stinga, survenita de pe urma proiectului ex-premierului, considera Igor Botan.Un alt fapt semnificativ, in opinia analistului, este "disidenta" foarte tanarului presedinte al Comisiei parlamentare pentru politica externa, Grigore Petrenco. Acesta, la una dintre ultimile sedinte ale Parlamentului, n-a votat trimiterea noului contingent de soldati moldoveni in Irak, ceea ce il face, in opinia analistului, un potential sau virtual "Prieten al Rusiei in Moldova".Petrenco este unul dintre politicieni foarte tineri, promovati cu insistenta in ultima vreme de catre presedintele Voronin in topul vietii politice din Republica Moldova. La doar 27 de ani, Petrenco este presedinte de comisie parlamentara si membru al Comitetului politic executiv PCRM. Recent acesta a fost desemnat si copresedinte al Comitetului Parlamentar de Cooperare Republica Moldova - UE."Curajul lui de a face 'disidenta' merita tot respectul, insa exemplul invocat arata o data in plus ca framintarile din cadrul PCRM sunt in toi", mai scrie analistul politic Igor Botan, care conchide ca toate problemele PCRM vin din interiorul acestuia.Directorul ADEPT spune ca trebuie tratat cu maxima seriozitate indemnul formulat din ce in ce mai des in ultimul timp de oficiali occidentali, care sugereaza autoritatilor moldovene ca alegerile parlamentare din 2009 reprezinta cel mai important test democratic pentru Republica Moldova."Deocamdata, reactiile inaltilor functionari moldoveni sunt de genul - vom vedea, vom examina, este vorba doar despre recomandari. Este evident ca PCRM-ului nu-i convine ca dupa aproximativ opt ani de guvernare sa auda indemnuri de genul celor de mai sus. Insa este un fapt incontestabil, consemnat in rapoartele de monitorizare ale OSCE, ca cele mai libere si corecte alegeri desfasurate vreodata in Republica Moldova au fost parlamentarele din 2001, pe care le-a cistigat PCRM in calitate de forta politica, oarecum, de opozitie. In acest context, este legitima intrebarea: ce ar fi daca PCRM macar ar restabili conditiile de competitie electorala de care s-a bucurat in 2001?", se intreaba Igor Botan, directorul Asociatiei pentru democratie participativa ADEPT de la Chisinau. Sursa: Ziare.com

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus