Potrivit CCI, Banca de Dezvoltare din Austria vrea să le propună antreprenorilor moldoveni câteva oferte investiţionale. Despre această intenţie au anunţat reprezentanţii Institutului Vienez pentru Studii Economice Internaţionale. Ei s-au întâlnit cu responsabili din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, în vederea discutării unor posibilităţi de cooperare între cele două organizaţii. Institutul Vienez efectuează, pentru Banca de Dezvoltare din Austria, un studiu de evaluare a necesităţilor de dezvoltare a sectorului privat şi a pieţelor financiare în Moldova. Banca austriacă vrea să-şi găsească în ţara noastră potenţiali parteneri de colaborare.
În urma discuţiilor purtate cu şeful Direcţiei Dezvoltare economică a CCI a RM, Sergiu Harea, Banca de Dezvoltare din Austria urmează să prezinte, în viitorul apropiat, o ofertă concretă de proiecte investiţionale pentru agenţii economici din Moldova.
Instituţia bancară este specializată în realizarea proiectelor din sectorul privat, fiind o sucursală auxiliară a băncii austriece Kontrollbank AG.
Institutul Vienez pentru Studii Economice Internaţionale are o experienţă de 35 de ani în efectuarea analizelor economice din Europa Centrală şi de Sud-Est.