Trimite e-mail | Printeaza
Politic
28.07.2008

Valeriu Ostalep va efectua o vizită de lucru în Spania

Potrivit Serviciului de presă al MAEIE, la 29 iulie, Valeriu Ostalep, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, se va afla la Madrid, unde vor avea loc consultări politice bilaterale moldo-spaniole.

Viceministrul moldovean va avea întrevederi cu Angel Lossada Torres-Quevedo, Viceministru al Afacerilor Externe, Diego Lopez Garrido, Secretar de Stat pentru Uniunea Europeană şi Miguel Angel de Frutos, Director general pentru Afaceri Consulare al Ministerului Afacerilor Externe şi Cooperării al Spaniei.

Subiectele plasate pe ordinea de zi vor cuprinde întregul spectru bilateral al relaţiilor moldo-spaniole, inclusiv domeniile politic, economic, cultural şi cel social-umanitar. O atenţie particulară va fi acordată cooperării RM cu instituţiile comunitare şi perspectivelor acesteia, chestiunilor de ordin consular, precum şi posibilităţilor de extindere a cadrului juridic dintre cele două state.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus