Trimite e-mail | Printeaza
Externe
12.08.2008

MAE din România a demarat procedura de evacuare a românilor din Georgia

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că în urma deteriorării situaţiei din Georgia, s-a luat decizia evacuării cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul acestei ţări, se arată într-un comunicat MAE .Ambasada României a primit instrucţiuni pentru informarea în regim de urgenţă a cetăţenilor români cu privire la detaliile de evacuare. Aceştia urmează să se prezinte la sediul Ambasadei României de la Tbilisi (tel. 00995.32.385.310 sau 00995.32.382.310), de unde vor fi evacuaţi în Armenia şi, ulterior, li se va asigura transportul spre Bucureşti, se precizează în comunicat.Anterior, MAE informase că este vorba de aproximativ 50 de cetăţeni români pe care autorităţile române sunt pregătite să le evacueze.Consilul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) reunit sâmbătă seara a decis ca instituţiile abilitate să fie pregătite pentru evacuarea cetăţenilor români din Georgia, dacă situaţia va impune acest lucru. CSAT se va întruni din nou marţi la ora 16.00, la cererea preşedintelui Traian Băsescu.Mai multe ţări europene au început încă de duminică evacuarea cetăţenilor lor, iar SUA a anunţat luni că evacuează familiile diplomaţilor americani de la Tbilisi şi cel puţin 170 dintre cetăţenii SUA blocaţi în Georgia din cauza conflictului acestei ţări cu Rusia.Evacuarea se face cu autocare prin Armenia, aeroportul din Tbilisi fiind închis.Preşedintele georgian Mihail Saakaşvili a adresat luni seară un apel către locuitorii din Tbilisi, capitala georgiană, cerându-le să-şi păstreze calmul şi dându-le asiguări că oraşul nu se află sub ameninţarea imediată a forţelor ruse, transmite AFP."Până mâine nu e nicio ameninţare la Tbilisi", a declarat preşedintele georgian. "O spun pentru a preveni orice fel de panică în rândul locuitorilor din Tbilisi", a spus Saakaşvili.Georgia a acuzat luni seara trupele ruse că ocupă "marea parte" a teritoriului său şi a spus că armata georgiană se pregăteşte pentru a apăra Tbilisi. "Armata georgiană se retrage pentru a apăra capitala", a anunţat luni seara guvernul georgian.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus