Trimite e-mail | Printeaza
Externe
12.08.2008

Eliseev: Forţele ruse din Georgia nu-şi îndeplinesc misiunea de pacificator

„Dacă aţi fi venit în zona confictului, nu aţi avea întrebări privind operaţiunile de pacificare. Aceasta este o confruntare armată”, a declarat luni, 11 august, ministrul adjunct al Afacerilor Externe al Ucrainei Constantin Eiseev, transmite RBC-Ucraina.

Eliseev a declarat că aflându-se în perioada 8-11 august în zona conflitului „nu a văzut epurări etnice în Osetia de Sud”, ci un oraş distrus, populaţia afectată şi refugiaţi.   

Totodată, el a comunicat că Ucraina. Ţările Baltice, Polonia şi Franţa au o viziune comună asupra formulei negocierilor paşnice în zona conflictului ruso-georgian.

Eliseev a menţionat că Ucraina, deocandată, nu va acorda Georgiei sprijin miltar. „Deocamdată nu se pune problema acordării asistenţei militare Georgiei. În prezent acordăm doar asistenţă umanitară”, a declarat Eliseev.

Oficialul ucrainean a chemat Rusia să sisteze bombardamentele asupra populaţiei paşnice din Georgia.

Potrivit lui Eliseev, Mihail Saakaşvili a chemat populaţia să se adune marţi, la 15.00 în centrul capitalei georgiene Tbilisi pentru a apăra integritatea teritorială a Georgiei.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus