Trimite e-mail | Printeaza
Economie
12.08.2008

Banca Mondială va acorda Moldovei 7 mil. USD pentru a face faţă crizei preţurilor la produsele alimentare

Banca Mondială va acorda Moldovei 7 mil. USD pentru a face faţă crizei preţurilor la produsele alimentare

Consiliul director al Băncii Mondiale a aprobat luni, 11 august, un grant in valoare de 7 milioane de dolari SUA în calitate de finanţare suplimentară pentru a ajuta Moldova să facă faţă provocărilor determinate de criza preţurilor la produsele alimentare, se arată într-un comunicat al Băncii Mondiale.

Mijloacele sunt destinate finanţării suplimentare a Proiectului Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială din Moldova.

Scopul acordării acestor mijloace este ameliorarea alimentaţiei mamelor tinere şi gravidelor, copiilor de vârstă fragedă şi copiilor mai mari, precum şi pe acordarea transferurilor în numerar instituţiilor sociale, care oferă produse alimentare copiilor, persoanelor în etate şi altor grupuri vulnerabile, pentru contracararea majorării preturilor la produsele alimentare pe parcursul sezonului rece iminent 2008/2009.

Obiectivul iniţial de dezvoltare al Proiectului de Sănătate şi Protecţie Socială a fost promovarea programului Guvernului de sporire a accesului la servicii de sănătate eficiente şi de calitate. Scopul proiectului este ameliorarea sănătăţii populaţiei locale şi îmbunătăţirea axării serviciilor şi transferurilor sociale pe păturile pauperizate.

Exista 3 componente ale proiectului original: componenta pentru modernizarea sistemului de sănătate, componenta pentru protectie şi asistenţă socială, precum şi componenta pentru sprijin instituţional.

Grantul va fi acordat Moldovei în cadrul Finantarii Accelerate Globale pentru Criza Produselor Alimentare din partea Băncii Mondiale, în valoare de 1,2 miliarde de dolari SUA, lansată la finele lunii mai 2008.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus