Invitarea lui Vladimir Voronin la Soci ar putea fi o tentativă a Rusiei de a demonstra că privilegiază diplomaţia în rezolvarea unui conflict îngheţat, pentru a contrazice părerea Occidentului, însă analiştii nu cred că soluţionarea problemei transnistrene este prioritatea Moscovei în acest moment.
Dmitri Danilov, şeful secţiei de securitate europeană din cadrul Academiei de Ştiinţe a Rusiei, este de părere că, pentru Moscova, înregistrarea unor progrese spre soluţionarea problemei transnistreane ar fi în prezent "foarte binevenite şi plăcute", dar Kremlinul nu este gata să forţeze o soluţie definitivă şi este interesat, pe o perspectivă medie de timp, de menţinerea actualului statu-quo în Transnistria.
"Consultaţiile care au loc în prezent la nivelul Medvedev-Voronin-Smirnov au ca scop evitarea unor mişcări bruşte şi menţinerea actualului echilibru cel puţin pentru încă un an, până la epuizarea alegerilor parlamentare din Republica Moldova. Cel mai important pentru Moscova este acum conflictul din Georgia şi evoluţile din jurul lui, relaţiile ruso-americane, etc. Deci nu cred că Moscova este gata să întreprindă paşi serioşi care ar putea schimba situaţia în conflictul moldo-transnistrean", a declarat politologul rus.
Danilov nu este convins nici că Medvedev va semna decretul privind recunoaşterea Abhaziei şi Osetiei de Sud. "Moscova este acum într-o situaţie dificilă – i-ar fi extrem de dificil să refuze dreptul la autodeterminare a Abhaziei şi Osetiei de Sud, dar pe de altă parte Moscova nu a declarat că ar renunţa nici la un alt principiu al politicii sale externe – recunoaşterea integrităţii teritoriale a Georgiei. În plus, e clar că dacă Moscova va recunoaşte independenţa acestor două republici nerecunoscute, ea se va afla într-o stare de izolare internaţională – adică spre deosebire de situaţia din Kosovo, Moscova nu va fi susţinută practic de nimeni", consideră Dmitri Danilov.
Potrivit politologului rus, conflictele din Georgia şi cel din Republica Moldova diferă cardinal. "Nici în Moldova, nici în Transnistria nimeni nu este gata nu numai să aplice forţa, dar nici măcar să facă declaraţii despre o posibilă aplicare a forţei pentru soluţionarea conflictului. Este o diferenţă de principiu a celor două zone de conflict. Iată de ce, în această situaţie concretă, Moscova nu poate declara că acţionează într-o situaţie care necesită implicare pentru menţinerea păcii. Şi am impresia că Moscova este extrem de interesată să găsească o soluţie politică pentru conflictul din Transnistria, pentru că este interesată ca eforturile sale de pacificare să aducă şi unele rezultate politice", a spus el.
"Dar nu cred că reglementarea transnistreană poate fi un proces rapid şi, într-o perspectivă imediată, toată lumea trebuie să fie interesată să nu facă greşeli şi să nu forţeze lucrurile, iar aceasta înseamnă menţinerea actualului statu-quo", spune Danilov. "În plus, în acest moment nu văd din partea Occidentului o dorinţă foarte mare de a dinamiza reglementarea transnistreană. Eu personal nu văd vreo posibilitate pentru o evoluţie spectaculoasă spre o reglementare transnistreană definitivă", a conchis Dmitri Danilov, şeful secţiei de securitate europeană din cadrul Academiei de Ştiinţe a Rusiei. Pavel Felgenhauer, expertul pe probleme de politică externă şi de securitate al publicaţiei ruse Novaia Gazeta, a declarat pentru NewsIn că, folosind exemplul Republicii Moldovei, Kremlinul arată Georgiei că ar fi putut evita conflictul armat, dacă ar fi făcut concesii Moscovei.
"Kremlinul a propus şi Georgiei o variantă prin care s-ar fi evitat un conflict cu Moscova, dar conducerea de la Tblisi a refuzat şi a avut de suferit. Kremlinul a dorit un gen de confederaţie în Georgia, ceva similar planului Kozak propus în 2003 pentru Republica Moldova. Adică s-a mers pe ideea reglementării problemei republicilor nerecunoscute prin crearea de confederaţii. Moscova şi-ar fi dorit fărâmiţarea Georgiei mai multe regiuni semi-independente şi demilitarizarea ei completă, după modelul aceluiaşi plan Kozak, care presupunea înlocuirea forţelor armate cu forţe ale poliţiei, iar singura armată care ar fi continuat să existe pe teritoriul reunificat ar fi fost trupele ruse. Dacă Georgia ar fi fost de acord cu aşa ceva, nu ar fi avut conflict pe teritoriul său. Iar ţara care nu are forţe armate prin definiţie nu poate adera la NATO. Şi toată lumea ar fi fost mulţumită", a explicat Felgenhauer.
În cazul Republicii Moldova, în schimbul refuzului acesteia de a adera la NATO, Moscova este gata să exercite presiuni asupra Transnistriei pentru a reanima planul Kozak, susţine expertul rus. Cât de mari vor fi aceste presiuni, depinde de mai mulţi factori. Dar o condiţie obligatorie a Moscovei este menţinerea prezenţei militare ruse pe teritoriul Moldovei reunificate pentru o perioadă cât se poate de mare, preferabil pentru totdeauna.
Chişinăul are un document alternativ pe care încearcă să-l promoveze la Kremlin şi care, vorbind despre neutralitate, exclude de fapt menţinerea trupelor ruse pe teritoriul naţional. Felgenhauer spune că o asemenea variantă nu convine Moscovei. "Este foarte bine să se menţină statutul de neutralitate şi să nu se adere la NATO. Dar trebuie să existe şi garanţii în acest sens. Iar Moscova crede că cea mai bună şi mai sigură garanţie este menţinerea trupelor ruse în Transnistria", susţine expertul militar de la Novaia Gazeta.
Întrebat cine are mai multă nevoie de o soluţionare a conflictului în acest moment – Voronin la Chişinău pentru a se menţine la putere, sau Medvedev la Kremlin pentru a demonstra rolul de pacificator al Rusiei pe fundalul evenimentelor din Georgia, Pavel Feigenhauer a spus că ambele părţi şi-ar dori aşa ceva. "Partea perdantă în situaţia aceasta ar fi Igor Smirnov, adică partea transnistreană, asupra căreia Moscova va exercita presiuni", a spus expertul.
Dar în mare, spune Felgenhauer, în prezent situaţia este de aşa natură încât nimănui nu-i pasă prea mult de Chişinău şi Transnistria. În Georgia se prefigurează transformarea conflictului într-o confruntare de proporţii dintre Occident şi Rusia. Georgia ar putea deveni un teren de confruntare similar cu ceea ce au fost în timpul Războiului Rece Nicaragua, Vietnam, Afganistan, Orientul Mijlociu, Etiopia, Angola şi altele.
"Şi lucrurile par să evolueze în această direcţie – pentru că Moscova nu a acceptat de facto planul francez şi în consecinţă va avea divergenţe principiale cu prietenii care îi mai are în Occident – Franţa, Germania şi Italia. Şi în acestă situaţie, chiar că nu-i va păsa nimănui de Moldova şi Transnistria şi nici conducerea de la Moscova nu va avea prea mult timp pentru a exercita presiuni şi a gestiona eficient problema. Mai ales că, în acestă situaţie, cel mai probabil vor fi compromise definitiv şi relaţiile cu Ucraina, vor începe şi acolo confruntări între forţele prooccidentale şi proruse, iar Rusia nu are acces direct la Republica Moldova şi Transnistria", Pavel Felgenhauer, expertul pe probleme de politică externă şi de securitate al publicaţiei ruse Novaia Gazeta.
Analistul politic de la Chişinău Oazu Năntoi, director de programe la Institutul de Politici Publice, aminteşte faptul că spre deosebire de Georgia, Republica Moldova insistă asupra neutralităţii sale, însă singurul stat care nu recunoaşte această neutralitate este chiar Rusia, care are trupe în Transnistria. În consecinţă, susţine expertul, întrevederea de luni dintre Voronin şi Medvedev s-a redus cel mai probabil la continuarea dialogului iniţiat de conducerea de la Chişinău pe o pistă greşită – şi anume că se poate găsi o soluţie viabilă a conflictului transnistrean prin dialog cu conducerea Federaţiei Ruse care este recunoscută de comunitatea internaţională drept ţară agresor în conflictul de pe Nistru din 1992.
Oazu Năntoi nu crede într-o reglementare rapidă, pe parcursul acestui an, a problemei transnistrene. "Este un proces complex, care presupune demontarea structurilor represive ale regimului din stânga Nistrului, evacuarea prezenţei militare ruseşti, dar şi lichidarea misiunii de pacificare, deoarece o ţară reîntregită nu are nevoie de pacificatori. În plus, mai presupune şi participarea populaţiei din stânga Nistrului în formarea structurilor puterii în ţara reîntregită. Ori, toate acestea sunt imposibil de realizat până la alegerile parlamentare din primăvara 2009", susţine Oazu Nănto.
El spune şi că cererea Dumei de Stat către preşedintele Federaţiei Ruse nu înseamnă o recunoaştere automată a Abhaziei şi a Osetiei de Sud. "Iar dacă în cazul Kosovo o serie de ţări importante au recunoscut independenţa provinciei, este puţin probabil ca cineva în afară de Rusia să recunoască independenţa celor două enclave separatiste. Poate doar prietenul lui Putin, Hugo Chavez, sau Fidel Castro, care se zbate între patul de moarte şi marasm", a declarat Oazu Năntoi pentru NewsIn.
"Deci la mijloc e o competiţie dură provocată de Rusia. Rămâne de văzut cum se va termina summitul UE din 1 septembrie şi este evident că comportamentul Rusiei va depinde în mod decisiv de reacţia consolidată a UE, NATO şi SUA. Prin urmare, problema Abhaziei şi Osetiei de Sud, sau mai bine zis a recunoaşterii integrităţii teritoriale a Georgiei rămâne încă o problemă deschisă", susţine politologul.
Sursa: NewsIn
Lina Grâu
