Stimate Doamne şi Stimaţi Domni, Acum 17 ani, Republica Moldova şi-a dobîndit Independenţa. Ce transformări s-au produs pe parcursul acestor ani în ţară? Ce a realizat ea? Există oare ceva în biografia noastră adolescentină, cu care ne-am putea mîndri, ce ne-ar face să avem încredere în propriile forţe şi ne-ar alimenta speranţa într-un viitor optimist? Bineînţeles că avem.
În primul rînd, Republica Moldova este o ţară democratică. Dacă democraţia, afirmarea şi dezvoltarea ei nu ar reprezenta o serioasă încercare, ci ar rămîne doar o noţiune abstractă, e puţin probabil ca noi să fi putut s-o înscriem în lista realizărilor. Dar anume edificarea unei ţări deschise, democratice, în care înşişi cetăţenii îşi decid soarta, a constituit unul din cele mai complicate procese. Oricît de grave ar fi fost diferitele conflicte şi crize politice interne, oricît de polarizate ar rămîne opiniile politicienilor moldoveni cu privire la viitorul Republicii Moldova, noi nu ne-am permis niciodată să încălcăm regulile jocului, care garantează supremaţia legii. Noi ne mîndrim cu faptul că, pe parcursul întregii istorii a independenţei noastre, niciodată nu a fost pus la îndoială caracterul deschis şi democratic al exprimării voinţei cetăţenilor în cadrul alegerilor de toate nivelurile. Noi luăm act cu multă atenţie de criticile formulate la adresa noastră de către oponenţii noştri politici sau de către partenerii noştri străini, noi nu ne prefacem surzi, ascunzîndu-ne în spatele unor idei false despre vreun anume specific autohton, ci manifestăm în continuare un interes sincer pentru dezvoltarea sistemului nostru democratic. În dezvoltarea sa statală, Moldova respinge teza potrivit căreia democraţia este un joc politic pe care şi-l pot permite doar ţările bogate. Noi confirmăm în practică teza contrară: pentru ca să devii o ţară bogată, trebuie să fii, în primul rînd, o ţară democratică.
În al doilea rînd, contrar îndoielilor şi pronosticurilor diferiţilor experţi, Republica Moldova a reuşit să devină o ţară capabilă să suporte costurile libertăţii şi independenţei sale, chiar şi cele mai mari, fără nici o reducere. Republica Moldova a ştiut să-şi edifice economia pe principiile transparenţei şi în baza unei legislaţii deosebit de liberale, folosind la maximum potenţialul său uman şi particularităţile poziţiei sale geografice. Noi am reuşit să creăm un model propriu de dezvoltare economică, care şi-a demonstrat trăinicia şi siguranţa în condiţiile unor recente cataclisme, generate atît de factorul uman, cît şi de cel natural. Noi deja azi vedem cum baza economică pe care am creat-o nu numai că a reanimat ţara după moartea ei clinică de la sfîrşitul anilor ’90, dar, totodată, a lansat-o pe făgaşul dezvoltării accelerate. Astăzi Moldova construieşte pe cont propriu căi ferate şi autostrăzi, porturi fluviale, gazifică ţara, restabileşte infrastructura socială şi culturală pierdută. Aruncînd o privire înapoi, putem spune în cel mai ferm mod că toate acestea le-am realizat noi singuri. Fără daruri sub formă de materie primă de la natura-mamă şi fără ca cineva din exterior să manifeste indulgenţă faţă de noi. Noi am făcut singuri ceea ce nimeni, în afară de noi, nu a crezut că vom putea face.
În al treilea rînd, Republica Moldova este ţara care a demonstrat că anume politica socială activă şi prioritatea luptei pentru asigurarea bunăstării cetăţenilor pot deveni un mecanism de relansare a economiei, sînt capabile să unească societatea, să întărească încrederea ei în propria ţară, în opţiunea ei democratică. Sîntem încă foarte departe de a putea spune că am reuşit să învingem sărăcia. Însă sărăcia se retrage. Decalajul dintre veniturile celor mai bogaţi şi celor mai săraci se reduce, iar veniturile cresc constant. Indicii natalităţii şi duratei vieţii, de asemenea, s-au situat pe o traiectorie ascendentă. Şi noi, cu conştiinţa împăcată, privim în ochii cetăţenilor noştri, ştiind că stoparea acestei dinamici pozitive deja nu mai este posibilă.
În al patrulea rînd, noi sîntem mîndri de faptul că, în anii de independenţă, Republica Moldova şi-a făcut prieteni şi parteneri adevăraţi şi sinceri în întreaga lume. Însăşi logica integrării europene, de care se călăuzesc necondiţionat societatea şi autorităţile, îi oferă Republicii Moldova un larg spectru de relaţii cu cele mai bune perspective, îi deschid accesul într-un veritabil club de prieteni sinceri şi statornici ai ţării noastre, contribuie la formarea politicii ei externe, care se bazează pe dialog interesat şi bună vecinătate. Acest capital poate fi doar sporit, inclusiv stabilind relaţii excelente cu vecinii noştri – România şi Ucraina, dezvoltînd relaţii de parteneriat cu cele mai mari puteri – Federaţia Rusă, Statele Unite, China.
Şi, în sfîrşit, în al cincilea rînd, noi nu putem să nu fim satisfăcuţi de faptul că, deja de 15 ani, pe pămîntul Moldovei domneşte pacea. Această pace este rezultatul direct al înţelepciunii poporului nostru multinaţional, al capacităţii sale de a căuta şi de a identifica soluţii pentru cele mai complexe probleme, uneori explozive, exclusiv prin mijloace politice. Eu, în calitate de Preşedinte al Republicii Moldova, mă mîndresc cu faptul că Parlamentul ţării noastre a votat în unanimitate, la 22 iulie 2005, un document, potrivit căruia reglementarea problemei transnistrene poate fi realizată doar în baza unei soluţii paşnice, care ar exclude acţiunile militare şi cele de forţă. Şi anume un asemenea nivel de responsabilitate, fără precedent în felul său, a tuturor forţelor politice din ţară este cea mai importantă garanţie că oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului vor realiza, în cele din urmă, unitatea lor civică şi teritorială definitivă.
Stimate Doamne şi Stimaţi Domni, În această zi de sărbătoare, ţin foarte mult să le urez tuturor cetăţenilor ţării noastre, tuturor prietenilor ei sinceri să-şi realizeze cu succes toate planurile, toate iniţiativele şi toate proiectele. Sînt sincer convins că Republica Moldova a devenit deja pentru fiecare dintre Dumneavoastră locul adevăratei autorealizări, un loc în care puteţi trăi, puteţi munci şi puteţi transpune în viaţă cele mai îndrăzneţe vise ale Dumneavoastră în condiţii dintre cele mai favorabile. Vă felicit cu ocazia Zilei Republicii, cu aniversarea Independenţei Patriei noastre – Moldova! Vă doresc tuturor fericire şi prosperitate!
Vă mulţumesc pentru atenţie!