Trimite e-mail | Printeaza
Economie
08.09.2008

Moldova exportă în România a cincea parte din mărfurile sale

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în ianuarie-iulie 2008, ponderea exporturilor moldoveneşti către România a constituit 21,3% din totalul exporturilor, majorându-se cu 5,6 puncte procentuale faţă de prima jumătate a anului 2007. România s-a plasat pe primul loc printre partenerii Moldovei la export şi pe locul doi – la import. Astfel, în perioada de referinţă, Moldova a exportat în România mărfuri în valoare de 190,5, mil. USD, ceea ce constituie de 1,7 ori mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2007.  Totodată, în perioada de referinţă, Moldova a majorat importurile din România cu 60,4% faţă de perioada similară a anului trecut. Astfel, în primele 7 luni ale anului curent din România su fost importate mărfuri în valoare de 354,9 mil. USD. Ponderea importurilor din România a crescut cu 1,2 puncte procentuale – până la 12,8%. Balanţa comercială negativă cu România s-a majorat cu 48,8%, atingând la 164,4 mil. USD.

În perioada de referinţă, exporturile de mărfuri destinate ţărilor Uniunii Europene (UE–27) au însumat 466,2 mil. USD, majorându-se cu 32% faţă de ianuarie-iulie 2007 şi  deţinând o cotă de  52,1% în total exporturi (50% în ianuarie-iulie 2007).

Totodată, importurile din ţările Uniunii Europene  au constituit 1234,2 mil. USD, cu 40,7% mai mult decât în ianuarie-iulie 2007, reprezentînd 44,4% în total importuri (45,8% în ianuarie-iulie 2007).

În ianuarie-iulie 2008, principalii parteneri din UE la export au fost: România (190,5, mil. USD, în creştere de 1,7 ori), Italia (102,3 mil. USD, în creştere cu 30,9%), Germania (44 mil. dolari SUA, în scădere cu 1,9%), Polonia (30,2 mil. USD, în creştere cu 28,1%), Marea Britanie (23,8 mil. USD, în creştere cu 17,8%).

Dintre ţările UE, în primle şapte luni ale 2008 Moldova a importat cel mai mult din: România (354,9 mil. USD, în creştere cu 60,4%), Germania (213,9 mil. dolari SUA, în creştere cu 26,5%), Italia (188,2 mil. dolari SUA, în creştere cu26,9%), Polonia (68 mil. dolari SUA, în creştere cu 55%).

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus