Potrivit Serviciului de presa al Legislativului, în perioada 16-17 septembrie, Katalin Szili, Preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Ungare, va efectua o vizită în Republica Moldova pentru a participa la lansarea oficială a primului Proiect TWINNING cu Republica Moldova (Program de cooperare inter-instituţională cu statele-membre ale Uniunii Europene). În cadrul acestui proiect instituţiile legislative din Franţa şi Ungaria vor asista Legislativul de la Chişinău în dezvoltarea, modernizarea şi crearea condiţiilor necesare la nivelul structurilor şi resurselor umane pentru racordarea legislaţiei şi practicilor naţionale cu standardele statelor-membre ale UE şi normele Acquis-ului comunitar. Ceremonia va avea loc miercuri, 17 septembrie, în incinta Parlamentului.
În cadrul vizitei Preşedintele Adunării Naţionale a Ungariei va avea întrevederi cu Marian Lupu, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, şi Zinaida Greceanîi, Prim-Ministru.
Katalin Szili va participa şi la inaugurarea oficială a sediului renovat al Centrului Comun de Vize.