Potrivit MAEIE, la 17 septembrie curent, la Paris, s-au desfăşurat consultări politice între Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova şi Ministerului Afacerilor Externe şi Europene al Franţei la nivel de directori de departamente.
Pe parcursul acestora, Veaceslav Cebotari, Directorul Departamentului Cooperare Bilaterală a MAEIE al RM, Reprezentant special al MAEIE pentru relaţiile Republicii Moldova cu Republica Franceză pe durata Preşedinţiei franceze în UE, a avut întrevederi cu Denis Simonneau, Directorul de Cabinet al Secretarului de Stat pentru afaceri europene, Roland Galharague, Şeful Direcţiei Europa Continentală; Pierre Menat, Şeful Direcţiei Cooperare Europeană, şi cu Cécile Longe, Şeful subdirecţiei Coordonare geografică.
În cadrul discuţiilor au fost abordate diverse aspecte privind evoluţia procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, implementarea angajamentelor asumate de către ţara noastră în vederea ajustării graduale la standardele europene, precum şi aspectele ce ţin de suportul pe care l-ar putea acorda Republica Franceză în valorificarea posibilităţilor oferite de instrumentele şi mecanismele comunitare, inclusiv pe parcursul deţinerii Preşedinţiei UE.
Oficialii francezi au apreciat pozitiv promovarea reformelor interne de către Republica Moldova şi cu realizarea angajamentelor asumate în cadrul dialogului moldo-comunitar. Partea franceză şi-a reiterat sprijinul în continuare pentru integrarea europeană a ţării noastre.
Diplomatul moldovean a informat partea franceză despre ultimele evoluţii şi iniţiative în procesul reglementării transnistrene, menţionînd, în special, angajamentul conducerii Republicii Moldova de a urma în continuare formatul de negocieri 5+2, precum şi decizia fermă a Republicii Moldova de a soluţiona diferendul transnistrean doar pe calea negocierilor.