Filiala Bălţi a Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova invită antreprenorii să participe la târgul universal de toamnă „CONSUM EXPO”, ediţia a XIV-a, care va avea loc în perioada 3 - 5 octombrie 2008, oraşul Bălţi, în incinta Teatrului Naţional de Stat „Vasile Alecsandri”. Evenimentul este organizat de filiala Bălţi a CCI a RM, în parteneriat cu întreprinderea „V.P.Zarafa”.
Potrivit Serviciul de presă al CCI, scopul tradiţionalei expoziţii de toamnă „CONSUM EXPO” este de a susţine şi promova întreprinderile din regiune, precum şi din întreaga ţară. Târgul urmăreşte dezvoltarea cooperării agenţilor economici din diverse domenii ale economiei naţionale, identificarea unor noi şi atractive aspecte de colaborare.
Tematica expoziţiei include: mărfuri de larg consum şi de uz casnic, încălţăminte, îmbrăcăminte, articole de galanterie şi marochinărie, parfumerie, veselă, mărfuri din industria chimică. La „CONSUM EXPO” pot vi expuse aparate electrotehnice, tehnică audio şi videotehnică, mobilă pentru casă şi oficiu, covoare, artizanat, tehnologii, utilaje, materiale din diverse ramuri ale industriei. Vizitatorilor le vor fi propuse produse alimentare, băuturi răcoritoare şi alcoolice. La expoziţie pot lua parte şi diverse structuri comerciale, organizaţii nonguvernamentale, programe internaţionale şi proiecte de susţinere a businessului mic şi mijlociu. De asemenea, sunt invitaţi să participe prestatorii de servicii bancare, juridice, audit, consulting, asigurări, transport, deservire, poligrafie, publicitate, etc.
Programul de afaceri al târgului „CONSUM EXPO” prevede prezentări de întreprinderi şi produse noi, seminare, mese rotunde, întâlniri bilaterale în vederea stabilirii noilor relaţii de colaborare.
În acest context, directorul filialei Bălţi a CCI a RM ,Pavel Lupăcescu, speră ca şi în anul curent, expoziţia să contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri din Republica Moldova. „Târgul va asigura accesul antreprenorilor la noi resurse şi tehnologii în vederea sporirii calităţii mărfurilor. Agenţii economici participanţi la eveniment vor avea posibilitatea de a găsi noi parteneri de afaceri, de primi consultaţii de la experţii în domeniu, de a se familiariza cu cele mai bune practici de dezvoltare a unui business de succes”, a spus sursa citată.
Antreprenorii interesaţi de a participa la „CONSUM EXPO” pot obţine informaţii suplimentare la tel./fax: (231) 2-92-27, 2-34-79, 2-70-35; e-mail: balti@chamber.md, cci_publ@mdl.net.