Potrivit MAEIE, la 29 septembrie curent, Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a rostit un discurs în cadrul sesiunii a 63-a a Adunării generale a ONU, în care a expus poziţia ţării noastre pe marginea problemelor aflate pe agenda reuniunii.
Referindu-se la evenimentele tensionate din Caucaz, Ministrul a subliniat că Republica Moldova a subscris la Declaraţia Preşedinţiei franceze a Uniunii Europene cu privire la degradarea situaţiei din Osetia de Sud, rostită la Reuniunea extraordinară a Consiliului Permanent al OSCE din 8 august 2008, şi pledează pentru îndeplinirea completă a Planului de pace, mediat de Preşedinţia franceză a UE. Respingând categoric orice metode de soluţionare cu forţa a conflictelor, Republica Moldova nu consideră, totuşi, că recunoaşterea unilaterală a Abhaziei şi Osetiei de Sud va deveni un factor de stabilizare a situaţiei. Acest pas nu face decât să reducă responsabilitatea părţilor în conflict pentru căutarea unui compromis între naţiuni şi capacitatea lor de a identifica soluţii echitabile, cu respectarea principiilor integrităţii teritoriale şi asigurarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Ţara noastră consideră că situaţii precum cea din Georgia trebuie să fie soluţionate exclusiv în baza prevederilor Actului Final de la Helsinki, a Cartei ONU şi a tuturor principiilor dreptului internaţional în vigoare. În cazul specific al conflictului din raioanele de est, Republica Moldova a acţionat şi continuă să acţioneze consecvent în conformitate cu Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului, adoptată unanim de Parlament la 22 iulie 2005, care consfinţeşte soluţionarea conflictului din Transnistria doar pe căi politice.
Considerând că demilitarizarea şi democratizarea regiunii transnistrene constituie premise esenţiale ale soluţionării viabile a conflictului transnistrean, autorităţile moldoveneşti sunt preocupate de crearea condiţiilor necesare pentru impulsionarea procesului de reglementare. Conducerea supremă a statului a înaintat o serie de iniţiative privind consolidarea încrederii şi securităţii între ambele maluri ale Nistrului, în particular prin asigurarea libertăţii de circulaţie, participarea în comun la elaborarea şi implementarea proiectelor în domeniul restabilirii şi modernizării infrastructurii şi soluţionarea unor probleme de ordin social. A fost adoptată pentru implementare strategia de reglementare a conflictului, bazată pe o abordare complexă („propunerile în pachet”) a tuturor problemelor legate de conflict – politice, economice, sociale şi umanitare, care prevăd elaborarea şi adoptarea unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a RM, consolidarea statutului de neutralitate şi retragerea trupelor străine de pe teritoriul ţării, recunoaşterea drepturilor de proprietate şi oferirea unor garanţii sigure pentru populaţie.