Trimite e-mail | Printeaza
Politic
07.10.2008

La Bologna, a avut loc reuniunea asociaţiilor moldovenilor din Italia

La Bologna, a avut loc cea de-a doua reuniune a asociaţiilor moldovenilor din Italia, organizată cu concursul Ambasadei Republicii Moldova la Roma şi a Consulatului general al ţării noastre la Bologna. Evenimentul a fost organizat în contextul implementării Planului de acţiuni pentru anul 2008 privind promovarea intereselor cetăţenilor moldoveni în Italia şi a legăturilor lor cu Moldova elaborat şi aprobat de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene în baza concluziilor primei reuniuni de acest gen care a avut loc la Bologna la 29 ianuarie 2008, precum şi în contextul Planului de acţiuni pentru organizarea şi desfăşurarea Congresului III al persoanelor originare din Republica Moldova domiciliate peste hotare.

Potrivit MAEIE, reprezentanţii celor 25 de asociaţii ale moldovenilor din Italia au abordat mai multe subiecte stringente care se referă la activitatea compatrioţilor noştri, la menţinerea legăturilor cu Moldova, la păstrarea şi perpetuarea tradiţiilor culturale. În acest sens, au fost lansate propuneri concrete, Ambasada şi Consulatul general urmând să le examineze şi să formuleze soluţii pentru realizarea lor.

În cadrul reuniunii, a fost creat Consiliul asociaţiilor moldovenilor din Italia şi aleşi preşedintele şi vicepreşedintele acestuia. De asemenea, a fost examinată problema participării la Congresul III al persoanelor originare din Republica Moldova, care urmează să aibă loc la Chişinău în zilele de 12-14 octombrie curent.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus