Precum a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă Şeful Biroului BERD în Moldova Libor Krkoska, deşi au rămas doar trei luni până la finele anului, trei pătrimi din suma menţionată deja au fost alocate pentru proiecte. În special, este vorba despre proiectele acordate sectorului public pentru reabilitarea drumurilor, proiectul de modernizare a Aeroportului Internaţional Chişinău şi de proiecte în agrobusiness, ponderea cărora constituie 20% din totalul pachetului de proiecte prevăzute pentru anul curent. Totodată, Libor Krkoska a spus că BERD va finanţa renovarea drumului naţional Chişinău – Bălţi. Responsabil de calitatea acestor drumuri va fi compania care se va ocupa de construcţii. „Noi am impus nişte măsuri foarte stricte de verificare a calităţii. Va fi o monitorizare aproape zilnică. În contract sunt stipulate şi penalităţi, dacă calitatea drumului va fi nesatisfăcătoare sau vor întârzia lucrările”, a declarat Libor Krkoska.La rândul său, vicepreşedintele BERD pentru Mediu, Achiziţii şi Administraţie, Brigita Schmognerova a menţionat că în prezent Banca are un alt produs, interesant pentru Moldova, care ţine de eficienţa energetică. Potrivit reprezentantului BERD, acest produs a avut succes în Bulgaria, Slovacia şi în prezent se implementează în Georgia. Este vorba de linii de creditare pentru asigurarea aprovizionării cu resurse energetice din contul gestionării resurselor regenerabile. Potrivit Brigidei Schmognerova implementarea unor astfel de proiecte pentru întreprinderile mici şi chiar pentru edificiile sociale oferă, pe termen, lung economii de energie. Un alt proiect care a fost discutat în cadrul întrevederii a fost creditarea agrobusinessului. Brigida Schmognerova a afirmat că, de regulă, BERD nu se implică în proiecte în domeniul agriculturii, ţinînd cont de faptul că domeniul este foarte riscant. În acelaşi timp BERD-ul ar fi interesat în susţinerea producerii de legume şi fructe ecologice, pentru care în Moldova sunt condiţii reale de creştere, iar piaţa de desfacere poate fi găsită în Europa.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
09.10.2008În 2008 investiţiile BERD în Moldova se vor tripla faţă de anul trecut şi vor atinge 100 mil. euro
Comentarii (0)