Trimite e-mail | Printeaza
Economie
15.10.2008

La Chişinău a fost lansat Ghidul Imobiliar 2008

Ghidul Imobiliar 2008 este un produs al echipei Standard Financiar şi include informaţii despre 75 complexe locative din Chişinău, cu un total de 190 de blocuri şi circa 12 mii de apartamente. De asemenea, Ghidul conţine informaţii despre 10 proiecte imobiliare locative din regiuni, inclusiv opt complexe locative din oraşele Cricova, Ialoveni, Ungheni, Anenii Noi, Stăuceni, Comrat, Tiraspol şi două complexe rezidenţiale de tip vilă din vecinătatea comunelor Condriţa şi Ghidighici.

În Ghid mai sunt plasate informaţii despre proiecte comerciale: patru centre de oficii din Chişinău, patru Centre comerciale din Chişinău, Bălţi şi Orhei.

În total, a fost adunată informaţii despre 93 de proiecte imobiliare finalizate în anul 2008, aflate în stadiul de construcţie şi aflate la etapa de planificare.

Pe lângă descrierea tehnică a obiectelor, autorii au elaborat şi un capitol de analiză a pieţei în anii 2005-2008. Coordonatorul grupului de cercetare, Lilian Ciupac, constată că „anul 2008 marchează o cotitură pe piaţă imobiliară a municipiului Chişinău. Preţurile s-au majorat într-atât că apartamentele nu mai sunt nici de buzunarul moldovenilor care muncesc peste hotare. Cadrul legal s-a înăsprit, au fost impuse standarde mai înalte pentru lucrările de proiectare şi izolare termică a imobilelor locative, activismul clienţilor a scăzut, la fel ca şi accesul la finanţări atât a potenţialilor clienţi, cât şi a companiilor dezvoltatoare."

Publicaţia este editată în 2 mii de exemplare, preţul unui exemplar fiind de 60 de lei.

 

cuvinte-cheie: Standard Financiar | ghid | imobiliar

Comentarii (0)

 

Related news

Sus