Trimite e-mail | Printeaza
Externe
16.10.2008

Şeful statului francez propune refacerea sistemului financiar mondial

În deschiderea summit-ului european de la Bruxelles, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a făcut apel la partenerii săi din Uniune să-i susţină propunerea de a reforma din temelii sistemul financiar mondial.

Şeful statului francez a precizat că numai uniţi vor putea învinge criza financiară. Sarkozy propune de altfel un summit internaţional la sfârşitul anului, de preferinţă la New York, unde a început criza financiară.

Reuniunea, care îi va aduce laolaltă inclusiv pe chinezi şi pe indieni, va avea ca obiectiv refacerea sistemului financiar internaţional, pe baza concluziilor trase de pe urma actualei crize. Preşedintele Franţei a primit deja sprijinul statelor membre G8 pentru organizarea summit-ului.

În această seară, liderii din G8 şi-au reafirmat unitatea faţă de criza financiară mondială şi s-au pronunţat pentru organizarea unui summit consacrat acestei chestiuni "într-un viitor apropiat". G8 este format din Germania, Canada, SUA, Franţa, Marea Britanie, Italia, Japonia şi Rusia.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus