Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
27.10.2008

Moldova in 5 minute

Moldova in 5 minute

Cea de-a zecea şedinţă a comisiei moldo-ruse de cooperare comercial-economică va avea loc la 5-6 noiembrie la Moscova


Potrivit servicilui de presă al MEC, acest fapt a fost menţionat în cadrul întrevederii desfăşurată luni, 27 octombrie la Chişinău, dintre prim-vicepremierul, ministrul Economiei şi Comerţului Igor Dodon şi ministrul învăţămâmtului şi ştiinţei al Federaţiei Ruse Andrei Fursenko. În cadrul întrevederii, cei doi co-preşedinţi ai comisiei interguvernamentale moldo-ruse de cooperare comercial-economică au făcut un schimb de opinii privind stadiul şi perspectivele dezvoltării cooperării bilaterale în domeniul comercial-economic. De asemenea, interlocutorii au menţionat dinamica pozitivă a cooperării moldo-ruse în ultimii ani.

***

Preţul la uleiul din floarea-soarelui ar putea scade în următoarele 2-3 săptămâni


Acest fapt a fost menţionat în cadrul şedinţei grupului de lucru pentru monitorizarea situaţiei macroeconomice, desfăşurată la finele săptămânii trecute. Participanţii la şedinţă au spus că reducerea preţurilor la uleiul de floarea-soarelui ar putea avea loc în urma livrării pe piaţa internă a uleiului produs din roada anului 2008. În cadrul şedinţei au mai fost discutate subiecte ce ţin de dinamica şi factorii determinanţi ai proceselor inflaţioniste din perioada curentă a anului, statistica operaţiunilor de import - export, executarea curentă şi scontată a bugetului de stat, lanţul formării preţurilor de la importatori şi producători până la consumatori la aşa produse alimentare cum ar fi legumele, fructele, carnea şi produse din acestea, uleiul de floarea soarelui etc. De asememea, grupul de lucru a constatat şi o scădere de preţuri cu 20-40 de bani la carburanţi, în contextul micşorării preţurilor la petrol pe piaţa mondială, fapt ce va avea o rasfrângere pozitivă asupra nivelului inflaţiei a ţării.

***

SUA a anunţat continuarea Programului de granturi mici pentru susţinerea iniţiativelor democratice


Potrivit unui comunicat al Ambasadei SUA în Moldova, data limită pentru prezentarea proiectelor este vineri, 28 noiembrie 2008, ora 17:00. Granturile sunt oferite organizaţiilor neguvernamentale şi non-profit, precum şi presei independente din Moldova. Sunt încurajate proiectele pe una din următoarele teme prioritare: instituţionalizarea unor procese democratice deschise, pluraliste şi democratice la nivel local; participarea publicului la luarea deciziilor; promovarea presei independente, accesul liber la informaţie, transparenţa în conducere; educaţia civică, consolidarea şi promovarea societăţii civile şi a instituţiilor democratice; promovarea combaterii corupţiei; soluţionarea conflictelor; dezvoltarea economiei de piaţă, promovarea reformelor economice.

***

Guvernul Chinei a acordat Moldovei un lot de echipament medical în valoare de 285,6 mii dolari SUA


Lotul este destinat Centrului Naţional de Sănătate a Reproducerii şi Genetică Medicală. Echipamentul a fost acordat sub formă de grant, în baza "Acordului de cooperare în domeniul economic şi tehnic între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Populare Chineze", semnat la 20 iunie 2005. Lotul de echipament include aparatură tehnico-medicală, mobilier şi utilaje de laborator: centrifugi, microscoape, set de laparoscopie şi alte dispozitive şi instrumentar medical. Centrul Naţional de Sănătate a Reproducerii şi Genetică Medicală, fondat în anul 2003, este singura instituţie din Republica Moldova care prestează servicii de diagnostic şi de reproducere asistată.

***

MEC a lansat proiectul Cărţii Verzi a populaţiei Moldovei

Cartea Verde reprezintă o analiză succintă a situaţiei demografice în Republica Moldova, creată în rezultatul dezvoltării economice, sociale, politice şi demografice în perioada 1990-2007 şi problemele legate de tematica populaţiei, precum si consecintele pe care aceste probleme le pot avea asupra altor subsisteme sociale, oferind anumite soluţii pentru ele. Cartea Vered şi Anexele au fost elaborate de către Grupul de lucru creat de Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare, instituită prin Hotarârea Guvernului nr. 126 din 7 februarie 2007. De asemenea, Cartea Verde propune anumite direcţii de acţiune pentru elaborarea Strategiei naţionale şi Programului naţional în domeniul securităţii demografice în Republica Moldova. Comentariile si sugestiile sunt asteptate la adresa electronica secretariat_cnpd@mec.gov.md.

***

Din 27 octombrie curent la sistemul centralizat de încălzire vor fi conectate instituţiile preşcolare de învăţământ şi cele medico-sanitare


O dispoziţie în acest sens a fost semnată de către primarul general al capitalei Dorin Chirtoacă. Precum a fost menţionat luni, 27 octombrie, în cadrul şedinţei operative de la primărie, fondul locativ va fi conectat la încălzire mai târziu, odată cu stabilirea temperaturii medii a aerului de plus 8 grade Celsius pe parcursul a 3 zile. Instituţiile de învăţământ preuniversitar vor fi conectate la reţeaua de agent termic după vacanţa de toamnă, care începe lunea viitoare şi va dura o săptămână. Potrivit viceprimarului Vlad Coteţ, fondul locativ şi celelalte obiective din municipiu sunt pregătite pentru începerea sezonului de încălzire. Directorul Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare, Dionisie Boaghie, a relatat că, în mare parte, gestionarii fondului locativ nu doresc încă începerea sezonului de încălzire.

 

cuvinte-cheie: Moldova

Comentarii (1)

 

Related news

Sus