Potrivit Serviciului de presa al Legislativului, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Ungaria în Moldova, Gyorgy Varga. Întîlnirea a fost prilejuită de vizita de lucru în ţara noastră a domnului Attila Peterfalvi, conducător al proiectului oferit de partea maghiară în procesul de creare a Centrului naţional pentru protecţia datelor cu caracter personal.
Gyorgy Varga a informat despre conţinutul proiectului de asistenţă a Republicii Ungaria destinat creării în Moldova a Centrului pentru protecţia datelor cu caracter personal. Astfel, proiectul prevede un şir de activităţi, în cadrul cărora personalul Centrului va prelua experienţa omologilor maghiari în acest domeniu. În context, pînă la finele anului curent pentru colaboratorii noii instituţii din Moldova vor fi organizate vizite de studiu la Centrul pentru protecţia datelor cu caracter personal din Ungaria, care are o experienţă de peste 15 ani.
Attila Peterfalvi, conducătorul proiectului, a menţionat că Centrul din Ungaria este conformat sub toate aspectele exigenţelor comunitare, fiind membru al reţelei pan-europene de instituţii similare. De asemenea, oficialul a apreciat acţiunile, întreprinse de autorităţile moldovene în scopul instituirii Centrului, precum şi receptivitatea partenerilor locali. Astfel, deja în zilele de 28 şi 29 octombrie în Chişinău se desfăşoară prima acţiune în cadrul proiectului, seminarul cu genericul „Experienţa Ungariei în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal".
La rîndul său, Marian Lupu, a relevat necesitatea respectării standardelor europene în edificarea Centrului, menţionînd că experienţa Ungariei este importantă în acest context. Instituirea Centrului şi adoptarea cadrului juridic relevant constituie încă un pas concret cît în dezvoltarea parteneriatului moldo-maghiar, atît şi pe calea avansării în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, a declarat Preşedintele Parlamentului.