Trimite e-mail | Printeaza
Politic
29.10.2008

NewsIn: Numirea la Interne a unui ministru cercetat penal, un calcul preelectoral al lui Voronin - avocat

Revenirea lui Gheorghe Papuc ca ministru de interne la şase luni după destituire reduce la zero trendul ascendent de imagine al poliţiei înregistrat după plecarea acestuia şi poate fi explicat doar în contextul consolidării preelectorale a echipei preşedintelui Voronin, susţine un expert.

"Cu fostul ministru Mijinschi imaginea MAI şi a poliţiei luase o traiectorie mai mult sau mai puţin bună, în orice caz una ascendentă, lucru care, din câte ştiu eu, îi bucura şi pe foarte mulţi poliţişti. Pentru că nu este un secret că personalitatea lui Papuc ştirbise foarte mult din imaginea MAI. Şi această revenire pentru mulţi poliţişti este un lucru trist", a declarat pentru NewsIn Victor Munteanu, membru al Baroului de avocaţi al Republicii Moldova.

Precizând că expune punctul său personal de vedere şi nu al Fundaţiei Soros, unde oferă expertiză pe probleme de justiţie, afaceri interne şi drepturile omului, Victor Munteanu a spus că Mijinschi a avut foarte puţin timp la dispoziţie să se afirme ca ministru, dar chiar şi în aceste condiţii a avut câteva iniţiative foarte bune în ceea ce priveşte eliminarea torturii din MAI, transparenţa ministerului şi în ceea ce priveşte ridicarea valorii indicatorilor de performanţă în faţa celor cantitativi în activitatea Poliţiei.

"Ca persoană care mă ocup de drepturile omului, pot spune că ne-am zbătut foarte mult să promovăm acest principiu al criteriilor de performanţă. Iar Mijinschi a făcut declaraţii publice spunând că indicatorii cantitativi trebuie să fie înlocuiţi cu aspectul calitativ. Am văzut în aceste acţiuni tocmai inversul a ceea ce se întâmpla sub Papuc I, când indicatorii cantitativi în MAI ajunseseră la cifre absurde şi raportau rezultate fantastice la capitolul descoperiri infracţionale în activitatea Poliţiei, cifre care nu inspirau prea multă încredere. În plus, mai exista şi o secretizare dusă la limită - niciodată secretizarea poliţiei nu a fost atât de evidentă ca în perioada Papuc I. Ori de la Papuc II nu mă pot aştepta la altceva decât o reeditare a practicilor din perioada primului mandat de ministru", a spus Victor Munteanu. 

Sub aspect politico-juridic, expertul nu are altă explicaţie decât utilitatea lui Gheorghe Papuc în campania electorală pe care o va desfăşura echipa lui Voronin. "Eu nu mă aştept la rezultate pozitive în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului, în ceea ce priveşte transparenţa în activitatea acestei instituţii, pentru că trecutul ne spune ce ne spune. Dacă aceasta este o mişcare preelectorală, atunci nu putem spune decât că va fi una extrem de curioasă şi dinamică, dar nu cred că în sensul pozitiv", spune Munteanu.

Potrivit expertului, revenirea lui Gheorghe Papuc în funcţia de ministru de interne, la şase luni după destituire, este un act iraţional care sfidează limitele bunului simţ, gest ce poate fi explicat doar prin considerentele electorale ale echipei preşedintelui Voronin.

De pe poziţia unui jurist, spune el, chestiunea revenirii lui Gheorghe Papuc la MAI, după destituirea sub acuzaţii atât de grave, este una fără comentarii. "Însă această revenire, îmi pare rău să spun acest lucru, dar sfidează normele şi limitele bunului simţ. Măcar şi pentru faptul că numele unui ministru, într-un minister atât de important şi care are cel mai mare buget ca minister, a apărut în tot felul de scandaluri legate - nici mai mult, nici mai puţin - de trafic de droguri. Nu contează în acest moment unde se va termina ancheta, nu cotează dacă ministrul Papuc va fi sau nu găsit implicat într-o formă sau alta în acest trafic. Dar ar fi fost absolut moral şi normal ca, atât timp cât nu este finalizată ancheta, această persoană să se abţină de la poziţii publice, mai ales una de ministru", spune Munteanu.

În plus, continuă expertul, nu am mai pomenit o plecare şi o revenire a unui ministru cu o viteză atât de rapidă, eveniment care în sine ridică foarte mari semne de întrebare. Dacă domnul Papuc a fost un ministru de interne rău, atunci de ce a fost renumit în funcţie atât de repede? Dacă a fost unul bun, atunci de ce a fost scos? Deci a cui e greşeala? Sunt întrebări care denotă lipsa de consecvenţă şi de logică, dar şi de transparenţă, în adoptarea acestei decizii.

Preşedintele Voronin l-a numit marţi prin decret pe Gheorghe Papuc în funcţia de ministru de interne, după ce acesta a fost destituit din aceeaşi funcţie cu şase luni mai devreme, fiind cercetat penal pentru trafic de droguri şi armament.
Funcţia a rămas vacantă după ce fostul ministru Valentin Mejinschi a fost avansat în funcţia de prim-vicepremier fără portofoliu. Gheorghe Papuc a fost ministru de interne în perioada anilor 2002 - 2008.

La prezentarea "noului" ministru, preşedintele Voronin a declarat că MAI "a înregistrat succese în activitatea desfăşurată sub conducerea lui Gheorghe Papuc, rezultate care urmează a fi fortificate prin noi realizări în acţiunile de asigurare a ordinii publice, prevenire şi combatere a fenomenelor infracţionale".

Presa din R. Moldova a scris pe larg despre posibila implicare a lui Gheorghe Papuc în trafic de droguri şi armament. Ministrul este bănuit că ar fi implicat în afacerea cunoscută sub numele "Heroina" şi că nu a declarat în vamă arme pe care le-a primit sau le-a făcut cadou în cadrul vizitelor sale oficiale. Şefa serviciului de presă al Procuraturii a confirmat că pe numele lui Papuc a fost deschis dosar penal, dar a spus că nu poate oferi alte detalii, pentru a nu prejudicia ancheta.

În martie, agenţiile ruse Novîi Reghion şi Interfax anunţau că Papuc a fost plasat în arest la domiciliu fiind suspectat de implicare în trafic de narcotice, dar Ministerul moldovean de Interne a negat informaţia.

Poliţia moldoveană anunţase în acea perioadă cea mai mare captură de droguri din istoria Republicii Moldova: 200 de kilograme de heroină, în valoare de zece milioane de euro, provenită din Afganistan şi destinată Europei de Vest.

Securitatea transportului a fost asigurată de înalţi funcţionari din conducerea Ministerului de Interne de la Chişinău, potrivit surselor Interfax. Cercetările arătau că cei trei funcţionari ai Ministerului de Interne reţinuţi sâmbătă îl informaseră pe ministrul Papuc în legătură cu transportul de droguri, dar acesta nu a luat măsuri.

Papuc s-a aflat în centrul mai multor scandaluri, iar în 2000 i s-a deschis un dosar penal, nesoluţionat nici până în prezent, pentru că ar fi sustras acte contabile şi ar fi permis salarizarea unor persoane care nu figurau pe listele de personal ale Brigăzii Speciale de Poliţie.

În 2005, presa moldoveană l-a acuzat că a dat mită pentru a-şi obţine diploma universitară.

Sursa: NewsIn

Lina Grâu

cuvinte-cheie: Papuc | MAI

Comentarii (0)

 

Related news

Sus