Trimite e-mail | Printeaza
Economie
04.11.2008

A fost făcut public raportul privind evaluarea tarifului la energia termică livrată de SA”Termocom”

Compania SWECO International AB a prezentat astăzi raportul final privind evaluarea tarifului la energia termică livrată de SA „Termocom" pentru sezonul rece 2008 - 2009, precum şi reflectarea acestuia în următorii opt ani. La prezentare au participat primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, reprezentanţi ai conducerii Primăriei Chişinău, consilieri municipali, experţi independenţi şi funcţionari din cadrul subdiviziunilor administraţiei municipale.

Un comunicat de presă al Direcţiei de Relaţii Publice din Primăria Chişinău, arată că, potrivit raportului, tariful sezonier calculat pentru 2008-2009 constituie 817 lei/Gicacalorie, iar tariful care include şi plata datoriilor, totalizează 875 de lei pentru Gicacalorie. Conform experţilor, nivelul tarifului propus reflectă costul real pentru termificare, care acoperă datoriile şi investiţiile ulterioare.

Comentând raportul prezentat de Compania SWECO International AB, consilerul municipal Oeg Cernei şi-a exprimat nedumerirea de unde s-a ajuns la tariful de 817 lei/GCal, în condiţiile în care SA „Termocom", ca intermediar, procură de la CET-uri energia termică la preţul de 410 lei pentru o Gicacalorie, ca ulterior să o livreze consumatorilor la un preţ dublu. Veaceslav Ioniţă, expert la IDIS „Viitorul", a declarat că tariful propus de experţi include costuri de funcţionare a Termocom-ului, dar şi pierderile pe care le suportă întreprinderea pentru că nu a făcut investiţii la timp. „Societatea Termocom trebuie să atragă investiţii din exterior. Nu trebuie cetăţenii să plătească investiţiile Termocom-ului pentru următorii 10 ani", a conchis Veaceslav Ioniţă.

În context, primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, a subliniat faptul că a solicitat şi anterior să i se prezinte 3 variante de tarife, unul care ar include costul strict al tarifului, altul care ar presupune şi cheltuieli de întreţinere şi al treilea - care ar include toate cheltuielile şi investiţiile Termocom-ului, însă experţii nu au făcut acest lucru. De asemenea, experţii nu au ştiut să răspundă care este raportul dintre preţul la gaze, costul unei Gicacalorii şi factură în ţara lor, deşi primarul le-a mai adresat întrebarea respectivă acum o săptămână. „Trebuie să revizuim şi să ţinem cont de toate aspectele discutate în cadrul prezentării raportului pentru a ajunge la un tarif optim pentru toţi", a concluzionat Dorin Chirtoacă.

Menţionăm că proiectul a fost finanţat de Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială.

cuvinte-cheie: Termocom | SWECO International AB

Comentarii (0)

 

Related news

Sus