În octombrie 2008, Indicele Sentimentului Economic (ISE) a atins cea mai scăzută valoare înregistrată pe parcursul ultimilor doi ani. Fluctuaţiile valutare perturbează cursul afacerilor. Luna octombrie e caracterizată de aceeaşi evoluţie a aşteptărilor agenţilor economici de pe cele două maluri ale Nistrului. Acestea sunt principalele constatări ale experţilor economici IDIS „Viitorul", expuse azi, 4 noiembrie 2008, în cadrul unei conferinţe de presă.
ISE a atins cota de 113,7 puncte în octombrie 2008, cu peste jumătate de punct mai puţin decât luna trecută. Precizăm că, începând cu iunie 2008, nivelul confidenţei a intrat în declin. Astfel, cota de 118,91, înregistrată în iunie, rămâne a fi valoarea maximă a aşteptărilor agenţilor economici din Republica Moldova.
Expertul economic al IDIS „Viitorul" Mihai Bologan - coordonatorul Echipei Sentimentului Naţional şi autorul metodologiei - a explicat că deprecierea euro faţă de moneda naţională pe parcursul lui octombrie 2008 a determinat scăderea veniturilor anticipate: „Agenţii economici nu-şi pot planifica veniturile. Mai mult, ei sunt puşi în situaţia de a renegocia contracte Or, asta creează incertitudine, stresând mediul de business."
Cele mai abrupte scăderi ale nivelului de confidenţă s-au înregistrat în comerţ (cu 14,6 puncte, fiind de 104,3) şi agricultură (cu 12,6 puncte, fiind de 110,9). Astfel, agenţii economici care activează în ramura comerţului au mize mici la capitolul activitate de business. În cazul agricultorilor, asupra nivelului de încredere şi-au lăsat amprenta o serie de factori destabilizatori: „Abundenţa de produse agroalimentare pe piaţa internă creează dificultăţi la comercializarea lor.
Competitivitatea scăzută a acestor produse nu permite valorificarea potenţialului lor de export.", precizează expertul IDIS.
Ca urmare a creşterii preţurilor la apartamente şi micşorării numărului de comenzi, sectorul construcţiilor este caracterizat de aşteptări rezervate. Un nivel mai înalt al confidenţei, în comparaţie cu septembrie 2008, se atestă în sectorul serviciilor (o creştere cu 11,2 puncte, cifrându-se la 118 puncte) şi cel industrial (o creştere cu 3 puncte, cifrându-se la 117,6 puncte).
Inflaţia aşteptată - calculată în baza percepţiei a 200 de agenţi economici - este de 1,42% pentru noiembrie. Amintim că în luna septembrie rata inflaţiei a fost de 0,6%, în timp ce companiile se aşteptau la o majorare a preţurilor cu 1,5%.
Prin intermediul publicaţiei lunare gratuite SN Buletin Informativ, IDIS „Viitorul" va evalua şi interpreta tendinţele generale ale economiei naţionale, prezentându-le publicului larg, inclusiv mass-media. Date exhaustive, structurate pe ramuri, vor fi disponibile sub forma ISE Magazin - un studiu complex care permite planificarea strategică a afacerilor.