Curtea Europeana a Drepturilor Omului va anunta pe 18 noiembrie daca decizia autoritatilor de la Chisinau, de a interzice accesul la anumite functii publice a persoanelor cu dubla cetatenie, incalca drepturile fundamentale ale locuitorilor din Republica Moldova, informeaza Agerpres.
Guvernul moldovean a fost atacat la CEDO de primarul Chisinaului, liberalul Dorin Chirtoaca, si de juristul Alexandru Tanase, prim-vicepresedinte al Partidului Liberal Democrat, ambii posesori si ai cetateniei romane.Cei doi au depus plangerea, prin care acuzau guvernul ca incearca sa interzica accesul la forul parlamentar pentru cei care detin si cetatenia romana si ca limiteaza in acest fel si optiunea democratica a alegatorilor, pe 17 iunie 2008, la numai o luna dupa intrarea in vigoare a legilor contestate.
Conform reprezentantului celor doi, Janeta Hanganu, Guvernul Romaniei a depus, pe 3 septembrie 2008, in sprijinul reclamantilor, un memoriu la CEDO.Modificarile facute legislatiei de Parlamentul Republicii Moldova interzic dubla cetatenie pentru presedinte, deputati, ministri, primari, presedinti de raion, etc.
Opozitia acuza actuala putere din Moldova ca incearca prin mai multe legi, printre care se numara si ridicarea pragului electoral de la 4 la 6 la suta si interzicerea blocurilor politice, sa distruga orice concurenta pentru putere in perspectiva alegerilor din primavara lui 2009.
Guvernul moldovean a fost "invitat" si de Comisia pentru Democratie prin Drept a Consiliului Europei sa-si revizuiasca pozitia pana la alegerile din 2009, aceasta amintind de asemenea, ca in Codul de bune practici in materie electorala, pe care Republica Moldova l-a semnat in 1999, sta scris ca "cetatenii unui stat parte care detin si alta cetatenie se bucura de aceleasi drepturi ca si ceilalti cetateni".
In raportul Comisiei se mai mentioneaza faptul ca legea pentru interzicerea accesului la functii publice poate constitui o violare a articolului 14 al Coventiei Europene a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale si a articolului 3 al Protocolului nr. 1.
Autoritatile de la Chisinau se apara invocand faptul ca, in elaborarea legii, s-au inspirat din legislatia unor state membre ale Uniunii Europene si prin urmare demersul lor in acesta privinta este perfect legal.