Trimite e-mail | Printeaza
IT
06.11.2008

În Moldova a fost lansată prima Academie a Tehnologiilor Informaţionale Microsoft

Pe data de 23 octombrie, în cadrul Academiei de Studii Economice a Moldovei, a fost lansată, oficial, prima Academie a Tehnologiilor Informaţionale Microsoft. Programul Academia Tehnologiilor Informaţionale Microsoft, lansat cu succes în multe ţări, acum este accesibil şi în R. Moldova.

Grigore Belostecinic, Rector ASEM.:

«Am fost foarte bucuroşi să susţinem această iniţiativă. Consider că studiile în cadrul Academiei Tehnologiilor Informaţionale Microsoft va spori competitivitatea studenţilor noştri pe piaţa muncii. Academia noastră susţine în întregime iniţiativa deschiderii Academiei Tehnologiilor Informaţionale Microsoft. Consider că efectuarea studiilor în cadrul Academiei Tehnologiilor Informaţionale Microsoft schimbă cardinal competitivitatea studenţilor noştri pe piaţa muncii. Sistemul complex de studiu care se realizează pas cu pas este recunoscut în întreaga lume. Absolvenţii Academiei Tehnologiilor Informaţionale Microsoft întotdeauna sunt solicitaţi, în calitate de angajaţi, în companiile mari din întreaga lume."

Serghei Şmîgaliov, reprezentantul oficial Microsoft în R. Moldova, prezent la deschidere, a menţionat că dezvoltarea tehnologiilor informaţionale în întrega lume şi susţinerea tinerilor specialişti sunt obiective prioritare pentru compania Microsoft.

Procesul de studiu va avea loc în cîteva etape, în dependenţă de specializarea pe care o va alege studentul. Portivit lui Sergiu Tutunaru, administrator IT în cadrul Academiei pe lîngă ASEM, grupele nu vor fi numeroase iar utilizarea ultimelor tehnologii şi a produselor licenţiate Microsoft vor avea un efect de maximă eficienţă în procesul de studiu.

Profesorii care vor preda în cadrul Academiei Tehnologiilor Informaţionale Microsoft sunt experţi în domeniul produselor şi tehnologiilor Microsoft, cu o experienţă vastă de lucru în companii autohtone prestigioase.

Deschiderea academiei a fost posibilă graţie suportului proiectului Creşterea Competitivităţii şi Dezvoltarea Întreprinderilor (CEED), finanţat de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) şi Reprezentanţei Microsoft Moldova. După cum a observat Sergiu Botezatu, reprezentantul USAID Moldova, astăzi, comparativ cu perioada anterioară, calitatea studiilor în domeniul IT este foarte importantă, cel mai important criteriu al competitivităţii este eficacitatea şi cererea existentă în mediul de afaceri pentru specialişti în domeniul IT care se află în creştere continuă. Astfel, vîrsta medie a specialiştilor din acest domeniu constituie 26 de ani iar valoarea salariilor este mai mare decît a specialiştilor din sectorul bancar. De aceea, acest gen de programe permite studenţilor din R. Moldova să fie în pas cu tendinţele din întrega lume.

Proiectul Ridicarea competitivităţii şi dezvoltarea întreprinderilor (CEED) este finanţat de către Agenţia SUA pentru Dezvoltarea Internaţională (USAID), a cărei scop este ridicarea competitivităţii întreprinderilor moldoveneşti în trei domenii de activitate: 1) tehnologiile informaţionale şi comunicaţiile; 2) industria textilă şi a cusutului; 3) vinificaţia. CEED susţine, de asemenea, dezvoltarea în Moldova a reţelei academiei Cisco.

 Programul „Academia Tehnologiilor Informaţionale Microsoft" este o soluţie globală a companiei Microsoft în domeniul instruirii care permite consolidarea unei comunităţi de profil a studenţilor şi profesorilor din domeniul tehnologiilor informaţionale. Academia Microsoft beneficiază de curiculumul Microsoft şi de cele mai moderne instrumente software  (inclusiv o platformă puternică de e-learning), care permit studenţilor să experimenteze provocările din lumea reală într-un mediu academic. La cursurile predate în cadrul programului, studenţii vor obţine cunoştinţe şi deprinderi practice în domeniul tehnologiilor moderne informaţionale Microsoft. Programul oferă o diversitate de oportunităţi: de la însuşirea profesională a aplicaţiilor de utilizator până la pregătirea specialiştilor în domeniul IT. După absolvirea cursului, studenţii vor fi pregătiţi pentru susţinerea examenelor pentru obţinerea certificatelor „Microsoft Certified Professional „(MCP) şi „Microsoft Office Specialist „(MOS).

 

 

cuvinte-cheie: Academia Tehnologiilor Informaţionale | Microsoft

Comentarii (4)

 

Related news

Sus