Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
09.11.2008

Descendent al unui român lânga Barack Obama

Unii il numesc „Pitbull”, dupa rasa canina extrem de agresiva, altii ii spun „Rhambo” – un amestec intre numele sau, Rahm, si eroul de film Rambo. Este vorba de viitorul sef de cabinet al presedintelui-ales al SUA, Barack Obama. Ralph Emanuel este un evreu de 49 de ani, cu origini tocmai in Romania, in nordul Moldovei. Bunicul din partea mamei a emigrat in America la inceputul secolului 20, pe cand avea doar 10 ani.

Fiul unui kenyan si fiul unui israelian

Presedintele-ales al SUA, Barack Obama, a tinut sa anunte personal desemnarea lui Rahm Emanuel in functia de sef de Cabinet al Casei Albe, post pe care il va ocupa din data de 20 ianuarie, cand incepe si mandatul lui Obama. „Anunt aceasta numire prima pentru ca seful administratiei este esential pentru abilitatea unui presedinte si a unei administratii de a-si îndeplini agenda”, a spus Obama. „Nu stiu pe nimeni mai potrivit decât Rahm Emanuel pentru a realiza lucrurile”, a adaugat Barack Obama. „Acum este momentul pentru unitate si, domnule presedinte ales, voi face tot ce-mi sta în putere sa va ajut sa înnaditi pânza fragila a politicii noastre si sa chemati americanii din ambele partide la unitate pentru un obiectiv comun”, a declarat Emanuel in discursul de acceptare. Emanuel a subliniat ca si el este fiul unui emigrat, tatal sau venind din Israel in SUA in anii 50, asa cum si tatal presedintelui Obama a venit la studii in America din Kenya. Rahm Emanuel (Rahm in ebraica inseamna „inalt” sau „maret”, iar Emanuel se traduce prin „Dumnezeu e cu noi” ) este fiul chirurgului Benjamin Emanuel si, desi s-a nascut la Chicago (pe 29 noiembrie 1959), ar avea si cetatenie israeliana. „Emanuel este pro-israelian si nu ar fi acceptat aceasta functie daca nu ar fi fost convins ca si Obama este pro-Israel”, a spus surse israeliene. Emanuel a lucrat pentru doi politicieni in Chicago, inainte de a intra in politica „mare”, in echipa lui Bill Clinton, in 1992. Considerat un adevarat maestru al strangerii de fonduri, Emanuel si-a adus o contributie deosebita la reusita in alegeri a lui Clinton. Abilitatile sale i-au determinat pe producatorii serialului de televiziune „Viata la Casa Alba” sa creeze personajul Josh Lyman dupa modelul lui Rahm Emanuel.

Bunicul, plecat din România

Emanuel mai are doi frati, cel mai mare, Ezekiel, fiind un doctor de renume mondial, iar cel mic, Ariel, este agentul mai multor actori de la Hollywood. Potrivit lui Benjamin Emanuel, numele de Rahm a fost dat dupa Rahamim, un combatant evreu mort in lupta. Numele de familie Emanuel a fost adoptat in 1933, dupa bunicul de tata al lui Rahm, Emanuel Auerbach, ucis intr-o ciocnire cu arabii, in Ierusalim. Benjamin a fost si el combatant in Irgun, un grup sionis paramilitar care a luptat impotriva trupelor de ocupatie britanice. Mama lui Rahm, Martha (Marsha) Smulevitz, a lucrat ca tehnician radiolog. In adolescenta, Rahm era sa moara dintr-un fleac. Cu doar cateva zile inainte de absolvirea liceului, Emanuel, care lucra intr-un fast-food, s-a taiat la un deget, rana s-a infectat, a fost internat in spital si a scapat cu viata dupa sase luni si fara jumatate de deget. „Aproape l-am pierdut”, spunea mama lui Rahm, cu lacrimi in ochi. „Are unul dintre cele mai puternice instincte de supravietuire”, a spus o prietena a lui Rahm. Benjamin, tatal lui Rahm, s-a nascut la Ierusalim, fiind fiul unor evrei rusi care au scapat de pogrom. Benjamin Emanuel si-a intrerupt studiile in Elvetia pentru a incerca sa duca arme, ilegal, din Cehoslovacia  catre miscarile de gherila evreiesti. In 1948 a fost medic al tinerei armate israeliene in razboiul declansat de arabi dupa declararea statului Israel. In 1953, Benjamin a ajuns in SUA, iar in 1955 s-a casatorit cu Marsha la Chicago. Tatal Marshei, Emanuel, era „un imigrant moldovean foarte voinic”, dupa cum spun surse israeliene, care a sosit in America singur, de la varsta de zece ani, devenind ulterior lider de sindicat. Cand cei trei frati Emanuel erau mici, ei calatoreau adesea cu bunicul lor in camionul cu care acesta transporta marfa. Mai sunt specialisti care au cautat urmele familiei Smulevitz in Palestina, insa potrivit documentelor, nu a existat o familie cu acest nume in zona aflata sub mandat britanic, pana in anii ’30. Totusi au existat familii Smulevitz si Shmuelevitz dupa sosirea unor familii sioniste in Palestina sub mandatul britanic. Membrii unei familii au fost spanzurati de britanici, iar membrii altei familii au negociat cu nazistii lui Hitler, chiar la Berlin, pentru transferul evreilor din Germania in Palestina. Un Smulevitz a fost sef de cabinet al premierului israelian Menachem Begin.

 

Sursa: Gardianul

cuvinte-cheie: Obama | roman | descendent

Comentarii (4)

 

Related news

Sus