Trimite e-mail | Printeaza
Economie
12.11.2008

ECO: Cine cumpără banca Universalbank din Moldova

Omul de afaceri rus Gherman Gorbunţov planifică să cumpere circa 80% din acţiunile băncii moldoveneşti Universalbank. Gorbunţov a primit autorizaţie atât de la Banca Naţională a Moldovei, cât şi de la Comisia Naţională pentru Piaţa Financiară pentru efectuarea acestei tranzacţii.

Ţinând cont de faptul că Universalbank este, de regulă, în eşantionul de jos al pieţei şi, pe de-asupra, în ultimul timp nu a înregistrat evoluţii deosebite, apoi tranzacţia ar însemna o şansă de relansare a băncii. Cu atât mai mult cu cât se spune că afaceristul rus ar conduce una dintre cele mai dinamice bănci din Federaţia Rusă - Inkredbank din Molscova. Conform unor surse ruseşti,  Gorbunţov este acţionar şi preşedinte al Consiliului de directori a Inkredbank, dar şi a unui şir de alte structuri financiare.

Presa rusească precizează că Gorbunţov şi banca sa nu ar fi la prima preluare de acest fel.

Mai mult. Afacerile afaceristului rus sunt legate de cele ale bancherului rus Aleksei Frenkel aflat, în prezent, în detenţie sub acuzaţia de organizare  în anul 2006 a asasinatului vice-preşedintelui Băncii Centrale a Rusiei, Andrei Kozlov.

Frenkel este acuzat că ar fi pus la cale asasinarea lui Kozlov, după ce acesta a declanşat o luptă aprigă cu băncile ce efectuau operaţiuni de spălare a banilor mafiei ruse, blocând astfel activitatea VIP-bank şi a altor structuri de acest fel.

Presa de specialitate din Federaţia Rusă a remarcat faptul că după închiderea băncii VIP-bank administrate de Frenkel, o mare parte din activele imobiliare au trecut la Inkredbank, inclusiv sediul actual al băncii din oraşul Moscova, dar şi clădiri ale oficiilor din alte oraşe.

Mai mult. Cu o lună înainte de închiderea oficială a VIP-bank, Inkredbank a cumpărat de la prima sistemul de transferuri internaţionale rapide „Lider". Totodată la Inkredbank s-a transferat şi Olga Vilkul, preşedintele Consiliului de Administrare a sistemului de transferuri internaţionale rapide „Lider". Aici mai adăugăm că la a şasea Conferinţa internaţională bancară din Chişinău din 22-25 octombrie curent, Gorbunţov şi Vilkul au reprezentat Inkredbank.

 Sursa: ECO

cuvinte-cheie: Universalbank

Comentarii (0)

 

Sus