Interviu, realizat de IDIS „Viitorul" cu ambasadorul Dr. Gyarmati Istvan, preşedintele Centrului pentru Integrare Euro-Atlantică şi Democraţie din Budapesta şi Co-preşedinte al Grupului consultativ pe probleme de securitate internaţională în Sud-estul Europei din cadrul Centrului pentru control democratic asupra forţelor armate cu sediul la Geneva.
Gyarmati Istvan a fost directorul Departamentului pentru politici de securitate în cadrul MAE ungar (Budapesta, 1992-96); Reprezentant al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE în Georgia (1992-93), în Chechnya (1995), Preşedinte al Consiliului superior OSCE (1995), Subsecretar de Stat la Ministerul Apărării (1996-99). Amb. Gyarmati deţine un doctorat în ştiinţe politice şi este doctorand în studii strategice. Activează în calitate de professor asociat la Universitatea Naţională de Apărare Zrinyi Miklós. Este autor a numeroase studii şi lucrări de specialitate.
Domnule Gyarmati, de ce s-a integrat Ungaria în NATO?
Naţiunile, la fel ca şi indivizii, ajung în situaţia când iau decizii colosale ce afectează cursul ulterioarei dezvoltări. Decizia de a fi membru NATO este una din acele decizii fundamentale şi această afirmaţie nu este deloc exagerată în contextul actual al ordinii politice din Eurasia.
Este oare Alianţa NATO o alianţă cu caracter strict militar?
Deşi este instituţia principală de securitate a Europei, NATO nu poate fi confundată cu o simplă alianţă militară. Şi nici nu poate fi etichetată ca o „fosilă" al perioadei războiului rece. Dacă veţi citi cu atenţie Tratatul de la Washington, veţi realiza că Uniunea Sovietică sau ameninţarea comunistă nu au fost niciodată considerate drept singurele ameninţări de care NATO ar fi trebuit să îşi apere statele membre. Mai mult. Alianţa Nord-Atlantică a fost concepută chiar de la bun început ca un scut menit să protejeze cetăţenii statelor democratice prin elementele care definesc aceste state: teritoriu, populaţie, suveranitate naţională, în contextul în care interesele vitale ale acestor state ar putea fi ameninţate.
Este aderarea la NATO o provocare pentru Rusia?
Nu este adevărat că statutul de membru NATO este o provocare pentru Rusia. Ea poate fi considerată, şi din nefericire este astfel tratată de către actuala conducere a Rusiei, dar nu-şi are originea în natura sau politica sa, ci mai curând eu cred că serveşte conducerii Rusiei ca un pretext în a-şi promova şi mai agresiv interesele sale strict egoiste, în special în ceea ce priveşte „vecinătatea apropiată". Exemplul Georgiei oferă o dovadă recentă, iar Republica Moldova poate spune chiar mai multe despre acest subiect, fiind de fapt o ţară afectată de secesionismul alimentat de Rusia.
Domnule ambasador, cum aţi caracteriza, pe scurt, NATO?
NATO este un club al naţiunilor asociate în mod voluntar în temeiul unor valori comune, după cum este stipulat expliciat în Tratatul de la Washington. Aceste valori comune ţin explicit şi implicit de principiul democraţiei, libertatea indivizilor şi principiul supremaţiei legii. Împreună, aceste principii au menirea de a promova stabilitatea şi bunăstarea în arealul naţiunilor cuprinse de Alianţa Nord Atlantică. Ca urmare a căderii Zidului Berlinului, era logic din punct de vedere strategic să fie consolidată securitatea şi stabilitatea membrilor prin extinderea spaţiului valorilor comune.
De ce accentul pe securitate este atît de important?
Pentru o societate transnaţională nimic nu e mai presant decât să se stabilească principiile viitoarei prosperităţi şi bunăstări, făcând faţă diferitor provocări la adresa stabilităţii politice şi economice. Asigurarea riguroasă a securităţii naţionale şi crearea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea economică - reprezintă obiective complementare, constituind împreună piloni ai progresului social şi instituţional în construirea unor politici democratice în orice ţară integrată în Alianţa Nord-Atlantică. Altfel spus, dacă nu există securitate - nu există progres, iar fără acest progres necesar - nu există bunăstare şi, fără toate acestea luate împreună, este aproape imposibil să se creeze condiţii politice pentru funcţionarea democraţiei, economiei de piaţă şi societăţilor moderne.
Domnule ambasador, cum să înţeleg afirmaţia că NATO este în primul rînd o structură politică?
Extinderea Alianţei Nord Atlantice şi în sens mai larg procesul de integrare Euro Atlantică reflectă ideea precedentă şi confirmă că, funciarmente, Alianţa Nord-Atlantică este înainte de toate o alianţă politică. Aici revenim la importanţa fundamentală pe care o acordă Membrii Alianţei respectării principiului de sustenabilitate economică şi socială, planurilor pe termen lung de dezvoltare naţională şi asigurare a securităţii, după cum au fost acestea definite în procesul de asigurare a bunei funcţionări a instituţiilor democratice şi a economiei de piaţă. Aceste principii au fost excelent reflectate şi în cadrul Analizei efectuate asupra viitoarelor valuri de extindere a Alianţei, din 1995, în care se spune: „Extinderea NATO presupune extinderea beneficiilor precum apărarea comună şi integrarea în structurile europene şi euroatlantice asupra noilor membri. Beneficiile apărării comune şi a integrării sunt importante pentru protejarea viitoarei dezvoltării democratice a noilor membri." Integrarea se realizează în contextul „unei comunităţi de valori şi instituţii deja existente", definite de principiile de bază ale Tratatului de la Washington. Iată de ce unul din obiectivele fundamentale ale extinderii este, înainte de toate, „încurajarea şi susţinerea reformelor democratice", ulterior accentuat de principiile Planului Individual de Acţiuni (MAP), ce necesită angajamente precum respectarea supremaţiei legii şi a drepturilor omului, fortificarea instituţiilor libere, libertăţii economice şi justiţiei sociale.
Există multe suprapuneri în ceea ce priveşte integrarea în UE şi NATO...
Aşa este... Referindu-ne la cele menţionate, putem deduce că integrarea NATO şi cea europeană merg practic mână în mână, precum de asemenea este menţionat în studiu, procesul de extindere NATO va „completa procesul de extindere a Uniunii Europene, un proces paralel care de asemenea, pe de altă parte, contribuie semnificativ la extinderea securităţii şi stabilităţii către noile democraţii din Est."
Ce alte benficii aduce integrarea în NATO?
Esenţial ca proces politic, consolidarea NATO are ca urmare beneficii sociale şi economice evidente, oferind securitate şi stabilitate la „preţul" reformelor democratice, are rolul unui conducător a unor reforme şi modernizări ce sunt condiţii primordiale ale progresului social şi economic. Condiţionarea implicată în acest proces are menirea de a activa catalizatorul reformei. Deşi nu există o legătură oficială, dacă un stat este îndeajuns de matur politic pentru a adera la NATO, de asemenea ar fi depăşit etape majore în vederea îndeplinirii criteriilor de aderare la UE. Cu toate astea, NATO are întâietate, şi asta deoarece securitatea este o precondiţie a dezvoltării economice. Revenind la această logică de idei, e clar că aderarea la NATO e un proces oarecum mai facil şi mai rapid, sau poate mai puţin complicat, comparativ cu integrarea europeană. Ar fi bine să luăm aminte asupra unui fapt statistic. Niciunul din fostele state comuniste nu a devenit membru UE fără a fi devenit anterior ori concomitent şi membru al Alianţei Nord-Atlantice. Dacă acest proces de integrare duală este de natură politică, atunci şi beneficiile sale sunt la fel, după cum vă puteţi da seama foarte bine. Beneficiile directe, referindu-ne aici la dezvoltarea socială şi instituţională, ţin de reforma sectorului apărării şi securităţii, unde controlul civil asupra serviciilor militare şi de securitate este unul din principiile fundamentale ale societăţii democratice. Participarea la luarea deciziilor la nivel de alianţă are un impact deosebit de important asupra beneficiarilor instituţiilor de stat, aceasta având nevoie de multă eficienţă şi eficacitate în interacţiunea dintre structurile sale interne şi rezultatele obţinute. Rolul instituţiilor legislativului naţional este deosebit de important mai ales în cazul statelor noilor democraţii, în care tradiţiile istorice precare se îmbină cu un grav deficit de cultură politică. Mai mult, calitatea de membru sau chiar cea de membru asociat al Alianţei Nord-Atlantice presupune şi o interacţiune activă şi avansată cu actorii internaţionali, în special datorită relaţiilor apropiate cu ceilalţi aliaţi pe dimensiunea NATO, aliaţi care au o influenţă majoră pe scena internaţională, fără a mai menţiona în acest context şi referinţa la prevederile Art.5, care asigură şi protejează interesele vitale ale membrilor alianţei. Securitatea este o valoare supremă în relaţiile internaţionale; calitatea de membru în prima organizaţie de securitate vestică a devenit un puternic simbol politic.
Ce ne puteţi spune despre efectele economice ale integrării?
Nu trebuie să uităm şi de faptul că există importante beneficii economice clar identificabile pentru statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice. Stabilitatea contribuie esenţial la imaginea mediului politic şi economic şi este un instrument de atragere a investiţiilor străine şi a tehnologiilor know-how. Deşi, la prima vedere, este foarte greu să se identifice o legătură cauzală între calitatea de membru NATO şi creşterea economică sau majorarea investiţiilor străine, şi îndeosebi deoarece e dificil să se separe impactul aderării de multitudinea de factori ce influenţează performanţa economică, este clar că starea de securitate şi stabilitate contribuie la creşterea încrederii investitorilor, care este un factor esenţial pentru progresul economic.
Aceeaşi situaţie a caracterizat statele din Europa Centrală, care au aderat în 1999, care, conform statisticii au realizat un progres economic impresionant în perioada aderării. Perspectiva integrării Euro Atlantice a stimulat investiţiile, iar stabilitatea macroeconomică, cumulată cu un mediu de afaceri îmbunătăţit, au creat o bază solidă pentru tranziţie continuă şi creştere economică înaltă pe termen lung. Ca dinamică, acest lucru e prezentat ca „cerc virtuos" în dezvoltare graduală, unde stabilitatea atrage investiţii străine, care repun în funcţie necesitatea consolidării supremaţiei legii, transparenţei şi bunei guvernări, toate acestea având ca urmare creşterea stabilităţii. Un alt beneficiu ce nu trebuie neglijat se referă la cheltuielile necesare apărării naţionale, care în comparaţie cu eforturile individuale şi izolate ale unui stat se aşteaptă să scadă, chair dacă considerăm scopurile de planificare a apărării prevăzute de NATO.
Au fost conştienţi cetăţenii unguri de aceste avantaje la momentul deciziei de integrare?
Cu siguranţă că au fost. Iată argumentul major pentru care majoritatea cetăţenilor unguri şi semenii lor din Europa Centrală susţin aderarea la NATO: aderarea la NATO este esenţială integrării europene, modernizării şi prosperităţii ulterioare, pentru ancorarea noastră în structurile vestice, pentru efectele benefice pe care interacţiunea şi colaborarea cu democraţiile mature le-a avut asupra clasei politice la general.
Cum caracterizaţi statutul de neutralitate al R. Moldova?
Nimeni din acest spaţiu nu s-a orientat spre neutralitate.. „Neutralitatea" nu mai e perceput ca un concept valid şi aplicabil, care ar totaliza interesele unei naţiuni într-o lume în care competiţia ideologică a războiului rece a luat sfârşit. Europa era redefinită astăzi în termeni politici, iar securitatea internaţională şi relaţiile economice au devenit atât de complexe, încât izolarea de aceste sisteme existente a devenit un lux de nepermis, ori chiar imposibil de atins fără ca statele să-şi piardă elemente vitale pentru propria lor existenţă - inclusiv suveranitatea ori cetăţenii. Este limpede însă că stabilitatea şi progresul politic nu apar din neant, iar circumstanţele istorice a marilor puteri, a marilor garanţi nu se mai aplică. Actualmente, deşi oficial nu se mai pune problema sferelor de influenţă, o decizie majoră stă în faţa statelor din regiune, de a alege între integrarea în structurile Euro-Atlantice cu beneficiile, dar şi provocările sale, sau confruntarea unor scenarii neclare ce vor apărea ulterior.
Domnule ambasador, vedeţi viitorul R. Moldova în NATO?
În concluzie, trebuie de menţionat faptul că statutul de membru NATO nu este soluţia universală pentru toate problemele şi nici nu trebuie să fie prezentată astfel. De fapt, este o provocare şi o posibilitate de reformă şi adaptare şi o şansă deosebită. Statul dat necesită angajament deosebit şi mai presus e o opţiune voluntară a unei comunităţi, opţiune ce nu poate fi impusă din exterior. Uşa este deschisă, dar calea poate fi parcursă doar de aspirant. Noi doar putem spera că exemplul noilor membri demonstrează că e o cale ce merită parcursă.
Excelenţă, Vă mulţumim foarte mult pentru răspunsurile oferite!
A consemnat
Laura Bohanţov
La invitaţia IDIS Viitorul, mai multe personalităţi importante ale vieţii politice, academice şi sociale ale Europei Occidentale şi Orientale, oameni politici americani, baltici şi central-europeni, au acceptat să transmită un mesaj cald cetăţenilor Republicii Moldova, în raport cu opţiunile euro-atlantice exprimate astăzi în ţara noastră. Opiniile lor reprezintă un punct de referinţă pentru societatea civilă şi pot servi, în opinia noastră, drept o ţintă călăuzitoare pentru eforturile depuse pe direcţia unei integrării totale, irevocabile şi instituţionale în comunitatea euro-atlantică. În ciuda deficitului acut de informaţie şi a stereotipurilor manipulate abil de grupuri loiale şi astăzi regimului sovietic, opiniile experţilor europeni pot servi drept referinţe utile pentru cetăţeni şi elite, în formularea criteriilor după care trebuie să ne formulăm, în acest moment, agenda de priorităţi naţionale în Republica Moldova.
