Trimite e-mail | Printeaza
Politic
14.11.2008

Şefii de guvern din CSI au adoptat, în 30 de minute 34 de documente

Lucrările summitului CSI de la Chişinău au început vineri cu aproximatv două ore mai târziu, din cauza că premierul rus Vladimir Putin a sosit nu în ajun, cum prevedea programul, ci în dimineaţa zilei de vineri, la ora 10.
Condiţiile de securitate în zona desfăşurării summitului, dar şi în întreg oraşul Chişinău au fost fără precedent, circulaţia transportului public fiind bulversată la maximum.

Pe străzile din zona Palatului Republicii, unde s-au întrunit premierii CSI, a fost interzisă  şi sirculaţia circulaţia pietonilor, accesul fiind permis doar participanţilor la summit şi jurnaliştilor acreditaţi.

După sosirea lui Putin la Chişinău, premierii din CSI au fost primiţi de preşedintele moldovean Vladimir Voronin, care a dat asigurări că partea moldoveană "va întreprinde toate măsurile pentru realizarea unei preşedinţii de succes a CSI".
Şedinţa premierilor s-a desfăşurat cu uşile închise şi a durat cu mai bine de jumătate de oră peste program, timp în care cei peste 200 de jurnalişti acreditaţi la summit au urmărit pe monitoare imagini fără sunet din sala unde delegaţiile erau în aşteptarea premierilor pentru şedinţa în format extins. Apoi jurnaliştii au putut urmări doar primele zece minute din reuniunea delegaţiilor la o singură boxă instalată în una din sălile centrului de presă – monitoarele cu imaginile din sala de conferinţă au avut în continuare sunetul oprit.

În cadrul şedinţei, premierii CSI au adoptat în 30 de minute 34 de documente, printre care şi Strategia Dezvoltării Economice a Comunităţii până în anul 2020. Obiectivul strategiei este  impulsionarea dezvoltării economice ale statelor CSI, asigurarea unei creşteri economice stabile şi echilibrate, securităţii economice, sporirea bunăstării şi calităţii vieţei populaţiei. Au mai fost aprobate Acordul privind direcţiile prioritare ale colaborării în domeniul transportului pâna în 2020, precum şi Acordul privind complexul de măsuri pentru sporirea securităţii alimentare a ţărilor membre ale CSI. De asemenea şefii de guvern au aprobat: proiectele privind principiile de bază ale politicii în domeniul reglementării valutare şi controlului valutar, acordul privind producţia cinematografică comună, acordul privind colaborarea ministerelor apărării în domeniul securităţii radiaţionale, chimice şi biologice, convenţia privind statutul de drept al migranţilor de muncă şi mebrilor familiilor acestora. În plus, ţările participante la reuniune au convenit să consolideze măsurile de contracarare a traficul ilicit de medicamente falsificate şi să asigure difuzarea pe acscară largă a emisiunilor Teleradiocompaniei interstatale „Mir”.

În cee priveşte transportul aerian, şefii de guvern au ajuns la înţelegerea să armonizeze sistemele naţionale de organizare a circulaţiei aeriane a ţărilor CSI cu standardele şi practica OACI, să creeze condiţii pentru dezvoltarea transportului aerian, să ridice nivelului de colaborare între diferite tipuri de transport la efectuarea transportului internaţional. De asemenea a fost recunoscută necesitatea perfecţionării cadrului normativ-juridic al colaborării în domeniul transportului, promovării unei politici coordonate în domeniul securităţii transportului şi protecţiei mediului ambiant.

Moldova a preluat preşedinţia Consiliului Şefilor de Guvern CSI

Împuternicirile au fost preluate de la Belarus după încheierea şedinţei Consiliului Şefilor de Guvern al Comunităţii la Chişinău. Prim-ministrul belarus, Serghei Sidorski, a menţionat că de astăzi premierul moldovean, Zinaida Greceanâi, este preşedinte al Consiliului Şefilor de Guvern CSI, iar de la 1 ianuarie 2009 Moldova va prelua preşedinţia în toate structurile CSI.

Problemele consolidării securităţii energetice a ţărilor membre ale Comunităţii şi desfăşurării Anului Tineretului vor fi în centrul atenţiei Moldovei în calitate de preşedinte al CSI în 2009. O declaraţie în acest sens a făcut în cadrul inaugurări şedinţei Consiliului Şefilor de Guvern CSI primul ministru al Moldovei, Zinaida Greceanâi. Ea a menţionat că forul este desfăşurat într-o perioadă deficilă a evoluţiei crizei financiare mondiale. Şeful guvernului Moldovei a chemat ţările Comunităţii să consolideze eforturile în vederea depăşirii consecinţelor crizei pentru asigurarea securităţii alimentare şi energetice.

cuvinte-cheie: summit | CSI

Comentarii (0)

 

Related news

Sus