Trimite e-mail | Printeaza
Economie
17.11.2008

În prima jumătate a anului 2009 se prevede lansarea mai multor proiecte investiţionale în infrastructura Moldovei

Lansarea în prima jumătatea a anului 2009  a unor proiecte de construcţie a drumurilor,  gazoductelor, sistemelor de aprovizionare cu apă potabilă şi alte proiecte de infrastructură, cu un buget cumulativ 300-400 mil. USD, ar putea asigura Republicii Moldova o creştere economică stabilă atât pe termen mediu cît şi de perspectivă,  declarat Prim-viceprim-ministrul Igor Dodon la şedinţa de luni, 17 noiembrie dedicată subiectului desfăşurării proiectelor de infrastructură în anul 2009.

Conform datelor MEC, începând cu anul 2009 vor fi lansate un şir de proiecte de infrastructură, pentru care partenerii de dezvoltare a Republicii Moldova au acordat acoperire financiară. Astfel, Comisia Europeană a acordat pentru proiectele de aprovizionare cu apă potabilă, canalizare, irigare, reabilitarea drumurilor 12,5 mil. Euro, Fondul European de Investiţii în Vecinătate 12 mil. Euro pentru reabilitarea drumurilor, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Europeană de Investiţii 60 mil. Euro pentru reabilitarea drumurilor şi 44,5 mil. Euro prentru reabilitarea Aeroportului Internaţional Chişinău,  Banca Mondială 14 mil. USD pentru proiectul de aprovizionare cu apă şi canalizare şi 16 mil. USD pentru reabilitarea drumurilor, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei  a acordat $43 mil. pentru construcţia locuinţelor sociale, aprovizionarea cu apă potabilă şi canalizare şi renovarea Spitalului Clinic Republican şi alte proiecte. Totodată, pentru prima jumătate a anului 2009 este preconizată semnarea Programului „Corporaţia Provocările Mileniului" între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernului SUA, ce prevede alocarea a 300 mil. dolari SUA pentru proiectele de infrastructură de reabilitare a drumurilor.

În Bugetul de Stat pentru anul 2009, pentru proiectele de infrastructură sunt preconizare surse   financiare în valoare de peste 550 mil. lei.

În opinia lui Igor Dodon, lansarea proiectelor de amploare în infrastructură va consolida cel puţin trei poziţii în evoluţia social-economică a ţării. „Pe fundalul unui potenţial excedent de forţă de muncă, ce ar putea apărea drept urmare a fenomenelor migraţionale cauzate de criza economică mondială, în republică vor fi create noi locuri de muncă. Întrările de valută din cadrul proiectelor de infrastructură vor garanta stabilitatea pieţii valutare. Şi nu în ultimul rând, lansarea proiectelor de infrastructură va da un nou impuls dezvoltării tuturor sectoarelor economiei naţionale implicate sau tangente cu domeniul construcţiilor, sectoare care au de suferit în urma scăderii tempourilor  de creştere în construcţii", a mai spus Igor Dodon.

cuvinte-cheie: investitii | MEC | Dodon | infrastructura

Comentarii (0)

 

Related news

Sus