Trimite e-mail | Printeaza
Economie
18.11.2008

Moldova şi Germania vor semna un Memorandum de înţelegere privind colaborarea în domeniul instruirii managerilor moldoveni

Documentul va fi semnat la Berlin, în cadrul vizitei oficiale a delegaţiei Moldovei în Germania, condusă de prim-viceprim-ministrul Igor Dodon, ministrul Economiei şi Comerţului, care se va desfăşura în perioada 18 - 20 noiembrie, transmite serviciul de presă al MEC.  

Programul vizitei include doua evenimente - Forumul economic "Moldova prezintă", ce va avea loc marţi, la Frankfurt pe Main şi vizita delegaţiei Moldovei la Ministerul Federal al Economiei şi Tehnologiei al Germaniei - pe 19 noiembrie, la Berlin.

Memorandumul, care va fi semnat la Berlin de către Prim-viceprim-ministrul, ministrul Economiei şi Comerţului, Igor Dodon şi Michael Glos, ministru Federal al Economiei şi Tehnologiei al Germaniei, are drept obiectiv principal dezvoltarea cooperării în domeniul pregătirii şi perfecţionării cadrelor manageriale de la întreprinderile din diferite domenii ale economiei naţionale a Moldovei. Documentul prevede organizarea studiilor de instruire teoretică şi practica timp de o lună de zile la întreprinderi de profil din Germania, acordarea burselor de către partea germană pentru instruirea specializată, dezvoltarea profesională şi alte forme de instruire a managerilor moldoveni.

Forumul economic "Moldova prezintă" este organizat în cadrul Misiunii economice a oamenilor de afaceri din Moldova în Germania, din care fac parte circa 30 de antreprenori autohtoni, ce îşi desfăşoară activitatea în domeniile bancar, transport, construcţii, industria alimentară, agricultură, vinificaţie etc. Forumul este organizat de MEC, Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei şi instituţia similara din Frankfurt pe Main.

Potrivit datelor MEC, în ianuarie-septembrie curent, volumul comerţului exterior al Moldovei cu Germania a constituit circa 333 mil. dolari SUA, fiind în creştere cu 19,1% faţă de perioada similară a anului trecut. În perioada de referinţă, exportul de mărfuri autohtone pe piaţa germană a fost estimat la 53 mil. dolari SUA, iar importul a constituit aproape 280 mil. dolari SUA.

cuvinte-cheie: Germania | memorandum

Comentarii (0)

 

Related news

Sus