Trimite e-mail | Printeaza
Economie
19.11.2008

La 27 noiembrie la Chişinău se va desfăşura Forul de afaceri Moldo-Leton

În perioada 26-27 noiembrie, un grup de agenţi economici letoni se vor afla într-o misiune economică în R. Moldova, relatează Serviciul de presă al Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei. La 27 noiembrie, CCI a RM în cooperare cu Agenţia Letonă pentru Investiţii şi Dezvoltare va organiza un For de Afaceri Moldo-Leton, la care sunt invitaţi să participe toţi agenţii economici ce doresc să iniţieze relaţii de colaborare cu parteneri letoni. Forul de Afaceri Moldo-Leton, care are drept obiectiv consolidarea relaţiilor comercial-economice dintre comunităţile de afaceri moldoveneşti şi letone, iniţierea noilor relaţii de colaborare cu potenţiali parteneri letoni. Din componenţa delegaţiei letone de afaceri vor face parte 12 companii, având următoarele domenii de activitate: turism, implementarea proiectelor în domeniul dezvoltării regionale, construcţii, telecomunicaţii, protecţia mediului ambiant, prelucrarea deşeurilor industriale, industria alimentară, producerea sforii şi firelor de in pentru ambalare,  producerea punctelor de distribuţie a gazului etc. În cadrul forului va fi prezentat climatul investiţional al Moldovei şi Letoniei, precum şi a oportunităţilor de colaborare bilaterală în diverse sectoare economice.

cuvinte-cheie: for | Moldo-Leton

Comentarii (0)

 

Related news

Sus