Trimite e-mail | Printeaza
Politic
19.11.2008

Prim-ministru Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu reprezentanţii Comisiei Europene.

Prim-ministru Zinaida Greceanîi s-a întîlnit, astăzi, cu o delegaţie a Comisiei Europene condusă de Hugues Mingarelli, Vice-director general al  Directoratului general pentru Relaţii Externe. Principalele subiecte abordate în cadrul discuţiei s-au referit la procesul de implementare a angajamentelor RM în contextul integrării europene, măsurile de asistenţă din partea Comisiei Europene în acest proces, precum şi propunerea Comisiei Europene cu privire la Parteneriatul Estic.

Oficialii Comisiei Europene au reiterat poziţia UE, aprobată acum o lună de către miniştrii de externe ai ţărilor membre, privind intenţia de aprofundare a relaţiilor cu Republica Moldova, Uniunea Europeană urmînd să susţină mai activ RM în procesul de integrare europeană. În acest sens, structurile europene se exprimă pentru aprobarea unui nou cadru legal pentru relaţiile UE-RM care va depăşi cu mult hotarele actualului Plan de acţiuni RM-UE. Potrivit lui Hugues Mingarelli, acest proiect va fi consultat cu statele-membre ale UE pînă la finele anului 2008, astfel, încît la începutul anului 2009 să fie posibilă iniţierea negocierilor cu Republica Moldova asupra documentului respectiv. Oficialul a ţinut să sublinieze că ritmul cu care se va mişca procesul de aprobare a noului cadru legal privind relaţiile UE cu RM va depinde de ritmul reformelor implementate de autorităţile Republicii Moldova.

Totodată, Hugues Mingarelli a abordat tema noii iniţiative a Comisiei Europene, numită convenţional „Parteneriatului Estic". Această iniţiativă va propune ţărilor-vecine cu  Uniunea Europeană din regiunea Europei de Est şi Caucazul de Sud noi metode şi forme de cooperare economică şi socială. Iniţiativa are menirea de a crea premise pentru negocierea unor angajamente specifice care, în opinia experţilor europeni, vor contribui la sporirea securităţii  şi stabilităţii în regiune.

Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a menţionat, la rîndul său, că acţiunile orientate spre integrarea europeană continuă să fie prioritare pentru Guvernul Republicii Moldova. În acest context,  şeful Executivului a informat reprezentanţii Comisiei Europene despre acţiunile întreprinse de către autorităţile moldoveneşti în vederea realizării Planului de măsuri pentru integrarea europeană, aprobat de Comisia Naţională pentru Integrare Europeană care este condusă de şeful statului. Totodată, Premierul a apreciat înalt sprijinul acordat de către UE şi statele sale membre în reglementarea conflictului transnistrean şi a exprimat speranţa că acest suport se va resimţi şi în continuare în promovarea strategiei de soluţionare a problemei transnistrene.

Dl. Mingrarelli a apreciat progresul continuu înregistrat de autorităţile moldoveneşti în ultima perioadă în implementarea reformelor interne, precum şi în  onorarea angajamentelor în domeniul dreptului omului, democraţiei şi statului de drept. În acelaşi timp, oficialul a subliniat importanţa asigurării libertăţii de exprimare şi a transparenţei politice, în special, în perioada preelectorală şi în cadrul desfăşurării alegerilor parlamentare care urmează să se producă în primăvara anului 2009.

Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a reiterat că derularea unei campanii electorale transparente şi echitabile este şi în interesul Guvernului, care îşi propune să asigure în acest sens stabilitatea social-economică a ţării.

Serviciul de presă al Guvernului

cuvinte-cheie: Greceanii | Mingarelli

Comentarii (0)

 

Related news

Sus