Pe 3 decembrie, va fi inaugurată expoziţia partidelor politice Partide.MD. Expoziţia este organizată de Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT şi Comisia Electorală Centrală cu suportul financiar al Fondului Naţiunilor Unite pentru Democraţie (UNDEF).
Expoziţia partidelor politice are drept scop să ofere alegătorului posibilitatea de a lua cunoştinţă din prima sursă de evoluţia, programul, activitatea şi echipa partidelor politice din Republica Moldova, iar partidelor politice - un spaţiu deschis pentru comunicare interpartinică, publicitate politică şi informarea cetăţenilor privind oferta lor politică.
Evenimentul se va desfăşura la ora 12.00 în incinta Palatului Republicii (Chişinău, str. Maria Cebotari 16) în zilele de 3-4 decembrie 2008.