Ministrul Finanţelor Mariana Durleşteanu a menţionat că acest document a fost elaborat pentru asigurarea normelor legislative necesare aplicării depline în domeniul administrării fiscale. Potrivit Marianei Durleşteanu în Codul respectiv, care este compus din 5 titluri, şi-au găsit reflectarea prevederile cu privire la normele metodologice de aplicare a impozitelor şi taxelor generale de stat şi locale, precum şi procedurile ce ţin de evidenţa şi urmărirea acestora.
Ministrul Finanţelor consideră că prin adoptarea proiectului, vor fi excluse dificultăţile şi divergenţele care apar la aplicarea codului fiscal.
În aceeaşi şedinţă Guvernul a aprobat completări în Codul fiscal, care ţin de extinderea consecventă a ariei de aplicare a modalităţilor de plată fără numerar, în special prin intermediul terminalelor POS.
Astfel proiectul aprobat astăzi vizează agenţii economici care efectuează comerţ cu ridicata, sau prestează servicii al căror volum de vânzări din activitatea menţionată a depăţit 10 milioane de lei pe parcursul anului 2007, agenţii ecnomici din Chişinău, care prestează servicii hoteliere şi restaurantele, precum şi cei care fac comerţ cu amănuntul al carburanţilor, al căror volum a depăşit 2 milioane de lei în 2007.
Pentru aceste categorii termenul de instalare a terminalelor POS în locurile în care efectuează comerţ cu ridicata sau amănuntul şi/sau prestează servicii a fost stabilit 1 ianuarie 2009.
Aceleaşi condiţii vor fi impuse, începînd cu 1 iulie 2009, şi pentru agenţii economici al căror volum de servicii va depăşi 2 milioane de lei pe parcursul anului, până la 1 ianuarie a anului imediat următor să asigure posibilitatea de achitare a plăţilor cu carduri bancare.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
03.12.2008Cabinetul de miniştri a aprobat, în şedinţa de astăzi, proiectul Codului de procedură fiscală
Comentarii (0)