Trimite e-mail | Printeaza
Politic
04.12.2008

Un raport al CoE acuză poliţia din R.Moldova de rele tratamente

Poliţia din Republica Moldova practică rele tratamente într-o măsură semnificativă, asemănătoare în unele cazuri cu acte de tortură, a denunţat Comitetul antitortură al Consiliului Europei, în raportul său publicat joi, relatează AFP.

O treime dintre persoanele în arest preventiv întâlnite de experţii CPT în mai multe comisariate au spus că au fost maltratate fizic. Majoritatea vorbesc despre lovituri de picior şi lovituri de baston sau cu alte obiecte contondente.

Documentul vorbeşte şi despre lovituri date în timp ce persoana respectivă era suspendată de o bară, despre lovituri la tălpi, electroşocuri, asfixiere cu ajutorul unei pungi din plastic sau cu o mască de gaze.

Aceste rele tratamente sunt de o asemenea garavitate încât pot fi considerate ca ţinând de actele de tortură, potrivit raportului acestei vizite organizate în septembrie 2007.

R.Moldova a autorizat recent publicarea documentului.

CPT a înregistrat mai multe acuzaţii privitoare la practici de corupţie, potrivit cărora funcţionari din poliţie au cerut bani pentru a renunţa la urmăriri împotriva unei persoane arestate.

Nicio acuzaţie de rele tratamente fizice recente nu a fost înregistrată în închisori, cu excepţia celei din Brăneşti, unde deţinuţii ar fi fost loviţi cu bastoane, pentru infracţiuni minore. Totuşi, suprapopularea închisorilor rămâne o problemă, pentru că fiecare deţinut beneficiază în medie de doi metru pătraţi de spaţiu.

În răspunsul lor, autorităţile din R.Moldova spun că au dat directive pentru anchete asupra relelor tratamente.

Comisii de deontologie penitenciară au fosat stabilite pentru favorizarea "emergenţei unei culturi în care orice recurgere la rele tratamente ar fi considerată inadmisibilă", au spus autorităţile.

Comitetul se duce periodic în cele 47 state din Consiliul Europei, care trebuie să-i asigure accesul în locurile în care sunt reţinute persoane, cum ar fi comisariatele, închisorile şi centrele psihiatrice. NewsIn

Sursa: Adevarul

cuvinte-cheie: consiliul-europei | tortura | republica-moldova

Comentarii (0)

 

Related news

Sus