La 11 decembrie 2008, la Sarajevo, va avea loc Conferinţa Internaţională „Apartenenţa Regională în Procesul de Cooperare în Balcanii Occidentali", organizată de către Fundaţia Friedrich Ebert. Republica Moldova va fi reprezentată de către Valeriu Ostalep, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
Potrivit MAEIE, în contextul noilor realităţi şi evoluţii în procesul cooperării regionale în Europa de Sud-Est, marcat de necesitatea asumării şi aplicării de către statele din regiune a principiului de apartenenţă şi gestionare regională, Fundaţia Friedrich Ebert a lansat, în 2006, procesul de discuţii şi reflecţii asupra aspectelor contextuale în acest sens, evaluării condiţiilor necesare implementării de către regiune a principiilor menţionate, precum şi efectelor influenţei asupra procesului de reprofilare eficientă a regiunii sud-est europene.
Astfel, obiectivul Conferinţei se reflectă în prezentarea spre discuţii şi abordare a concluziilor preliminare ale procesului descris mai sus, cu participarea reprezentanţilor Guvernelor statelor din regiune, a comunităţii de cercetători şi a instituţiilor regionale.
De asemenea, Valeriu Ostalep va participa la reuniunea Board-ului Consiliului Regional pentru Cooperare (CRC), care se va desfăşura la 12 decembrie 2008, la sediul Secretariatului CRC. Luând în consideraţie caracterul imperativ al procesului de cooperare regională în Europa de Sud-Est, reuniunea îşi propune obiectivul de a aborda aspecte relevante implementării Programului Strategic de Lucru CRC 2008-2009, precum şi un şir de alte subiecte importante pentru dezvoltarea şi consolidarea cooperării regionale între statele membre CRC şi Comunitatea Europeană şi Internaţională.