Trimite e-mail | Printeaza
Social
13.12.2008

Republica Moldova, ţara turismului sexual şi a ţiganilor cu vile cu acoperiş din aur, scrie Il Giornale

Republica Moldova, ţara turismului sexual şi a ţiganilor cu vile cu acoperiş din aur, scrie Il Giornale

Un amplu reportaj publicat vineri de cotidianul Il Giornale prezintă Republica Moldova drept o ţară a satelor cu case din chirpici, fără paviment, locuite de familii care abia reuşesc iarna să facă rost de lemne pentru încălzire, a femeilor care îşi abandonează copiii pentru a lucra în Italia, dar şi a turismului sexual, comerţului cu carne vie şi a virusului HIV.
"Şochează să vezi o asemenea sărăcie la câţiva kilometri de frontiera Uniunii Europene. Însă satele Republicii Moldova aşa sunt, făcute din nimic, populate de bătrâni şi uitate de Dumnezeu", scrie Il Giornale, citat de Agerpres.

Femeile din Republica Moldova plătesc şi 4.000 de euro pentru a ajunge clandestin în Italia, unde visează să fie angajate ca menajere şi îngrijitoare, în timp ce bărbaţii lucrează în Rusia sau Ucraina sau sfârşesc prin a avea grave probleme cu alcoolul.

Copiii cresc de unii singuri, fiind peste 75.000 cei care au cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate, iar mai mult de 11.000 sunt internaţi în orfelinatele unde rămân până la sfârşitul adolescenţei, în mâinele unor persoane cu educaţie învechită, care îi bat sau chiar nu ezită să îi vândă reţelelor de prostituţie juvenilă din Rusia sau Turcia, numai organizaţiile neguvernamentale fiind cele care tratează în mod responsabil şi uman această problemă, se afirmă în reportaj.

Reportajul prezintă cazul a patru copii - Valentina, Cătălina, Maria şi Mihai, care dorm toţi în acelaşi pat în casa de chirpici a bunicii, unde singura distracţie este un tabel cu literele alfabetului lipit în perete. Mama lor, care a încăput pe mâna unei reţele de proxeneţi fiind obligată să se prostitueze în Turcia, s-a întors acasă pentru o scurtă perioadă de timp, iar în prezent este plecată în Italia, de unde nu s-a mai aflat nicio veste despre ea.

"Fiica mea a plătit 4.000 de euro ca să ajungă la voi, în Italia. Dar sunt alţii care plătesc şi mai mult, până la 7.000 de euro, pentru a fi ascunşi prin tiruri şi trenuri ca să treacă frontiera. De aici pleacă toţi. Eu am o pensie mică, abia îmi ajunge să încarc butelia de gaz", spune bunica celor patru copii.

Republica Moldova este populată de foarte multe familii destrămate, de bătrâni rămaşi în urma tinerilor care au plecat în număr foarte mare să muncească în străinătate. Chiar şi tinerele care au studiat medicina preferă să vină în Italia şi să se angajeze ca menajere decât să se angajeze într-un spital din Republica Moldova, unde sunt plătite prost, se afirmă în reportajul publicat de Il Giornale.

Republica Moldova,"îngenuncheată de prostituţie"

Totodată, în acelaşi articol se arată că, pe lângă depopulare, ţara este "îngenuncheată" şi de prostituţie, foarte mulţi străini venind pentru turism sexual şi, de aici, are loc răspândirea virusului HIV. 'Abia acum începem să alcătuim nişte statistici. De puţin timp am deschis un centru pentru persoanele infectate cu HIV pe lângă spitalul nostru printr-un proiect finanţat de Statele Unite' ale Americii, a declarat reporterului italian Valeriu Beril, preşedintele unuia dintre raioanele cele mai populate din Republica Moldova, care adaugă că problema răspândirii HIV, precum şi a sifilisului este mai gravă decât în ţările africane.

Autorităţile de la Chişinău combat răspândirea HIV obligându-i pe investitorii străini să îşi facă testul de sânge înainte de a le elibera permisele pentru deschiderea unor afaceri, fiind încetăţenită în administraţia moldoveană mentalitatea că SIDA este o maladie importată din Occident.

Palate ţigăneşti poleite cu aur

Peisajul descris de Il Giornale este încheiat cu prezentarea unui cartier ţigănesc aflat pe un deal de lângă oraşul Soroca, unde se întâlnesc "pagode chinezeşti" cu acoperişuri poleite cu aur şi împodobite cu sculpturi în piatră şi cai de bronz , care îi reproduc pe cei de la Sankt Petersburg, în acest loc bogăţia proprietarilor fiind reprezentată de kitch-uri. Ţiganii încărcaţi de bijuterii din aur masiv se plimbă în BMW-uri printre moldovenii săraci, care abia reuşesc să îşi asigure mâncarea de pe o zi pe alta. Minoritarii sunt cei mai bogaţi cetăţeni din Republica Moldova, afirmă reporterul, bogăţia lor fiind bazată pe traficul ilegal cu Rusia şi Ucraina. Nu este de dată recentă, ci de trei sute de ani de când au venit pe teritoriul moldovean, ei fiind cunoscuţi în perioada existenţei URSS pentru că vindeau o pereche de blugi cu 150 de ruble, pe când un muncitor moldovean era plătit pentru o săptămână de lucru cu 80 de ruble.

Moldovenii, spune un ţigan care conduce o fabrică textilă, nu au spirit de iniţiativă. 'Nu prea este orgoliu naţional aici. Mulţi moldoveni au paşaport românesc şi visează să fie anexaţi de România, că altfel nu vor intra niciodată în România. În rest, Republica Moldova nu poate să existe de una singură', mai spune ţiganul citat de Il Giornale.

Sursa: Adevarul

cuvinte-cheie:

Comentarii (1)

 

Sus