Preşedintele R.Moldova, Vladimir Voronin, s-a întîlnit astăzi, la Tiraspol, cu liderul administraţiei transnistrene, Igor Smirnov.
În cursul întîlnirii şeful statului i-a înmînat lui Igor Smirnov pachetul de propuneri privind soluţionarea definitivă a problemei transnistrene. Acestea includ proiecte ale două documente: proiectul declaraţiei privind principiile şi garanţiile reglementării transnistrene, precum şi proiectul de lege cu privire la statutul Transnistriei.
Preşedintele a subliniat că „pachetul" în cauză a fost în prealabil discutat cu toţi comediatorii în procesul de reglementare transnistreană. De asemenea Vladimir Voronin i-a transmis liderului transnistrean 8 proiecte privind dezvoltarea măsurilor de încredere dintre Chişinău şi Tiraspol. Proiectele vizate sînt orientate în special în direcţia soluţionării de comun acord a problemelor din sferele economiei, infrastructurii şi ocrotirii sănătăţii.
În contextul discuţiei vizînd fortificarea securităţii în regiune, Vladimir Voronin i-a transmis lui Igor Smirnov propunerea în complex a părţii moldoveneşti cu privire la demilitarizarea, dezarmarea şi reabilitarea socială a militarilor. Anume o asemenea abordare, în opinia Preşedintelui Republicii Moldova, constituie cel mai real factor pentru consolidarea stabilităţii şi cea mai bună garanţie împotriva unor posibile provocări.
Pe marginea bilanţului întîlnirii Vladimir Voronin şi Igor Smirnov au convenit asupra continuării funcţionării grupurilor mixte pentru dezvoltarea măsurilor de încredere. Activitatea respectivă va fi reluată odată cu începerea şedinţei grupului comun în probleme economiei şi comerţului, planificată pentru zilele imediat următoare. Igor Smirnov a declarat că partea trasnistreană, începînd cu 1 ianuarie 2009, va anula toate taxele pentru cetăţenii Moldovei care vor circula în regiunea trasnistreană. Vladimir Voronin şi Igor Smirnov au ajuns la înţelegerea privind necesitatea desfăşurării următoarei întîlniri în luna martie anul 2009. În finalul întîlnirii şeful statului a anunţat că partea moldovenească intenţionează să acorde ajutor financiar pentru reconstrucţia şi asigurarea cu utilaj a cîtorva grădiniţe pentru copii şi instituţii medicale din Transnistria.
În ultimii 3 ani autorităţile Republicii Moldova au realizat în Transnistria un şir de proiecte sociale şi umanitare în sumă totală de peste 40 milioane dolari, reletează Serviciul de presă al Preşedintelui R.Moldova.