Trimite e-mail | Printeaza
Economie
28.12.2008

Gazprom reduce preţul gazelor pentru Belarus şi R. Moldova în 2009

Gazprom reduce preţul gazelor pentru Belarus şi R. Moldova în 2009

Preţul pe care Belarusul îl va plăti în 2009 pentru gazul rusesc va fi mai mic decât se specificase iniţial în contract, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Gazprom, adăugând că preţurile vor scădea şi pentru alţi importatori, între care şi R.Moldova, relatează RIA Novosti, în pagina online.

El a precizat că această decizie a fost luată din cauza scăderii preţului la energie la nivel mondial.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko declarase anterior că preţul va scădea cu 60-67 la sută, iar presa a speculat că înţelegerea este legată de posibila recunoaştere de către Minsk a republicilor sovietice Osetia de Sud şi Abhazia.

"Important nu este numai să stabileşti un preţ, ci şi să primeşti banii respectivi, aşa că facem unele compromisuri", a declarat purtătorul de cuvânt al Gazprom, Serghei Kuprianov.

El a afirmat că preţurile vor scădea, de asemenea, şi pentru alţi importatori de gaz rusesc, în special pentru ţările baltice şi Republica Moldova.

Un acord de principiu privind livrarea gazelor şi preţurile a fost încheiat de preşedinţii rus şi belarus la 22 decembrie, deşi nu a fost anunţat nici un preţ.

Sursa: Mediafax

 

cuvinte-cheie: Gazprom

Comentarii (0)

 

Related news

Sus